CSJ. Decizia nr. 803/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 803/2003
Dosar nr. 410/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 324/2001 pronunţată la data de 28 noiembrie 2001 în dosarul nr. 2245/2001, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G. SRL Dumbrăveni, judeţul Sibiu şi a anulat Decizia nr. 399 din 30 martie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi procesul-verbal nr. 1036 din 19 februarie 2001 încheiat de Administraţia Finanţelor Publice Dumbrăveni, exonerând-o de plata sumelor de 159.357.940 lei impozit pe profit şi, respectiv, 96.743.804 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit datorat, pârâtele fiind obligate la plata sumei de 29.443.172 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că întrucât reclamanta a exportat direct marfa şi a încasat preţul în valută, pe care a depus-o în cont la banca autorizată, în cauză erau îndeplinite condiţiile pentru ca aceasta să beneficieze de facilităţile prevăzute de art. 7 din OUG nr. 217/1999, de art. 17 pct. B lit. a) din OUG nr. 17/2000 şi pct. 9.3 din HG nr. 401/2000, astfel că actele administrative atacate sunt nelegale şi netemeinice.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Finanţelor Publice Dumbrăveni, susţinând că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 7 din OUG nr. 217/1994, pentru modificarea şi completarea OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit.
Recursul este întemeiat.
Prin procesul-verbal nr. 1036 din 19 februarie 2001 încheiat de organele de control ale Administraţiei Finanţelor Publice Dumbrăveni au verificat activitatea societăţii comerciale intimate pe perioada 1 iulie 1999 – 31 decembrie 2000 şi au stabilit în sarcina acesteia obligaţii fiscale de plată de:
- 430.134.183 lei, diferenţe la T.V.A.;
- 265.486.578 lei, majorări de întârziere aferente;
- 159.357.940 lei, diferenţe la impozitul pe profit;
- 96.743.804 lei, majorări de întârziere aferente.
Organele de control au reţinut că, în perioada controlată, unitatea a încasat în numerar valuta pentru 17 facturi cu livrări la export de produse finite, prin depunerea valutei în numerar, iar nu prin transferuri bancare din contul beneficiarului extern.
Prin Decizia nr. 399 din 30 martie 2001, Ministerul Finanţelor Publice a respins contestaţia formulată pentru sumele de 159.357.940 lei impozit pe profit şi 96.743.804 lei majorări de întârziere aferente, cu motivarea că potrivit prevederilor art. 7 din OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, modificată şi completată prin OUG nr. 217/1999, beneficiază de cota de 5% impozit pe profit contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România, venituri în valută.
Or, instanţa de fond, a ignorat aceste prevederi legale, considerând că intimata-reclamantă beneficiază de facilitatea respectivă, deşi a încasat valuta respectivă din depuneri în numerar.
În speţă, reclamanta nu s-a conformat normei legale menţionate, deoarece încasarea sumelor de bani în valută aferente facturilor verificate a fost făcută prin depuneri în numerar la casieria unităţii.
Obligativitatea utilizării conturilor bancare deschise la băncile comerciale autorizate trebuie înţeleasă ca o măsură prin care statul se asigură că, în toate cazurile, valuta încasată de agenţii economici provine din livrarea produselor exportate şi nu de pe piaţa valutară internă ori din alte surse.
Având în vedere că societatea comercială reclamantă nu a încasat contravaloarea mărfurilor livrate la export prin cont bancar, adică prin transfer bancar între conturile importatorului şi exportatorului, neputând demonstra astfel provenienţa sumelor de bani în valută, concluzia ce se impune este aceea a justeţei refuzului de rambursare a T.V.A., din partea organului financiar.
Pentru această concluzie pledează şi alte argumente de text şi anume, reglementarea instituită în materie prin acte administrative cu caracter normativ.
Potrivit art. 16 din Regulamentul nr. 3 din 23 decembrie 1997 emis de Banca Naţională a României, urmărirea şi controlul încasărilor valutare aferente exportului de bunuri se realizează prin formularul „Declaraţie de Încasare Valutară" (D.I.V.) conform prevederilor din Normele privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi şi din celelalte operaţiuni cu străinătatea NRV. 9.
Aceste norme prevăd obligaţia persoanelor juridice autorizate în condiţiile legii să efectueze operaţii cu străinătatea, de a încasa în termenele legale sumele în valută convertibilă în lei aferente acestor operaţiuni în conturile lor la bănci.
Băncile prin care se derulează operaţiunile şi tranzacţiile externe urmăresc încasarea sumelor nete în valută şi în lei aferente operaţiilor cu străinătatea, pe baza documentelor prevăzute în prezentele norme.
În fine, potrivit art. 4 pct. 2 din OG nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, persoanele juridice şi fizice prevăzute la art. 1 sunt obligate să încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executările de lucrări şi prestaţiilor de servicii în străinătate, precum şi din orice alte operaţiuni şi tranzacţii externe, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.
Actele normative menţionate exclud, deci, orice plăţi făcute prin depuneri în numerar, stabilind în mod expres obligaţia efectuării unor asemenea operaţiuni numai prin virament bancar.
Ca atare, este lipsită de relevanţă juridică aprecierea instanţei, susţinută de opinia favorabilă a unui expert contabil, că sumele de bani încasate de reclamantă, în valută, de la partenerul extern, au fost depuse la bănci în aceeaşi zi ori cel mai târziu a doua zi.
Faţă de considerentele expuse, recursurile au fost admise şi s-a casat sentinţa în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, în nume propriu, precum şi în numele Ministerului Finanţelor Publice şi al Administraţiei Finanţelor Publice a oraşului Dumbrăveni, judeţul Sibiu, împotriva sentinţei civile nr. 324 din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 801/2003. Contencios. Recurs anulare act... | CSJ. Decizia nr. 804/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
