CSJ. Decizia nr. 823/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 823/2003
Dosar nr. 729/2001
Şedinţa publică din 28 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
M.C. a solicitat anularea deciziei nr. 133 din 24 iunie 1999, prin care Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila a dispus destituirea sa din funcţia de director adjunct cu delegaţie la Şcoala Generală Ion Creangă Brăila, în baza art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic şi a hotărârii nr. 22 din 9 februarie 2000, prin care Colegiul Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, a respins contestaţia, precum şi obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale, reprezentând drepturi băneşti pe care a fost împiedicată să le încaseze în perioada 28 iunie 1999 – 31 august 1999.
Judecătoria Brăila, prin sentinţa nr. 5021 din 1 septembrie 2000, a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Curţii Supreme de Justiţie, care prin Decizia nr. 855 din 28 februarie 2001, a trimis cauza spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Galaţi, în baza art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 172 din 27 august 2001, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că reclamanta, prin atitudinea sa şi prin modul cum a contribuit la manageriatul instituţiei şcolare, a adus prejudicii colectivului de cadre didactice şi şcolii, în general.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamanta M.C. a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui şi casarea sentinţei, arătând că în urma verificărilor penale s-a eliberat adresa nr. 64127 din 5 mai 2000, din care rezultă că faptele constatate şi imputate nu sunt de natură penală. Raportul întocmit în urma controlului frontal desfăşurat în perioada 1 - 12 martie 1999, de Inspectoratul Şcolar, precizează că managementul desfăşurat de ea este aferent. Se subliniază că procedura de sancţionare s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 119-120 din Statutul personalului didactic, aprobat prin Legea nr. 128/1997, ea fiind în incapacitate de muncă, conform certificatului medical.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila nr. 133 din 24 iunie 1999, M.C. a fost destituită din funcţia de director adjunct al Şcolii „Ion Creangă", Brăila.
Contestaţia formulată la Colegiul de Disciplină de pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale, a fost respinsă prin hotărârea nr. 22 din 9 februarie 2000, soluţie menţinută şi de prima instanţă.
Pentru a hotărî astfel, s-a avut în vedere raportul final al Comisiei de cercetare constituită în cauză, din care rezultă că M.C. a avut o atitudine „aproape ostilă" faţă de deciziile Inspectoratului Şcolar Brăila, a insultat public toată conducerea şcolii nr. 7, a refuzat dialogul cu inspectorii şcolari, prin refuzul de a se prezenta la lucrările Comisiei de cercetare. De asemeni, a denigrat activitatea unor cadre didactice şi a folosit faţă de colegi, un vocabular vulgar, în cadrul colectivului didactic al şcolii fiind o atmosferă tensionată, generată de stilul managerial defectuos practicat de aceasta.
Din nota de control financiar din 24 mai 1999, a rezultat că reclamanta a beneficiat de o indemnizaţie de conducere şi alte sume de bani substanţiale, cu titlu de premieri, nerespectând procedura de distribuire a acestora, întregului personal didactic.
S-a mai constatat o defectuoasă administrare a patrimoniului şcolii, prin aceea că nu existau la data controlului, evidenţe clare ale bunurilor procurate din sponsorizări şi a mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar.
Recurenta susţine că instanţa a luat în considerare numai aspectele consemnate în Raportul comisiei de cercetare, fără a ţine cont de apărările sale şi de actele depuse şi anume, Raportul întocmit în urma controlului frontal desfăşurat în perioada 1 - 12 martie 1999, nota de constatare întocmită ca urmare a solicitării organelor de poliţie, privind verificarea financiar–contabilă a gestiunii Comitetului de părinţi, pentru perioada 15 septembrie 1998 – 31 mai 1999 şi adresa nr. 64127 din 5 mai 2000.
De precizat că, faptul că în raportul întocmit în urma controlului frontal desfăşurat în perioada 1- 12 martie 1999, se consemnează că managementul este eficient la toate nivelele şi că echipa managerială cooperează eficient cu membrii Consiliului de administraţie, nu prezintă relevanţă, întrucât la emiterea deciziei nr. 133 din 24 iunie 1999 (ulterior inspecţiei frontale), s-a avut în vedere comportamentul necorespunzător al reclamantei-recurente, faţă de conducerea inspectoratului şi a colegilor şi atmosfera tensionată existentă.
Adresa nr. 64127 din 5 mai 2000, invocată, are relevanţă, numai sub aspect penal, respectiv că nu s-au constatat fapte de natură penală săvârşite de M.C., privind modul de utilizare a resurselor extrabugetare ale Şcolii Ion Creangă, Brăila, dar aceasta nu influenţează sancţiunea disciplinară luată.
Nici susţinerea că procedura de sancţionare s-ar fi făcut fără respectarea dispoziţiilor legale, nu poate fi primită,pentru că reclamanta nu a fost în perioada de incapacitate temporară de muncă, între 28 mai – 22 iunie, or, pe 23 iunie a fost chemată să dea declaraţie şi a refuzat să participe la ancheta administrativă.
Cum cele reţinute în sarcina reclamantei-recurente, sunt reale, respectiv că prin atitudinea sa şi prin modul în care a contribuit la manageriatul şcolii, a adus prejudicii colectivului, existând o atmosferă tensionată, măsura destituirii din funcţia de director adjunct al şcolii, este temeinică şi legală, astfel că, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.C., împotriva sentinţei civile nr. 172 din 27 august 2001, a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 820/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 824/2003. Contencios. Recurs anulare act... → |
---|