CSJ. Decizia nr. 840/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 840/2003

Dosar nr. 3854/2001

Şedinţa publică din 4 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 25 mai 2001, petenta Ţ.C. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor din 9 mai 2001, întocmit de organele de control financiar ale Curţii de Conturi, prin care a fost sancţionată cu amendă, în sumă de 1.500.000 lei, pentru nerespectarea Ordinului M.L.P.A.T. şi Ministerului Finanţelor nr. 784/1998 – 34 N, coroborat cu prevederile dispoziţiilor art. 34 pct. 5 din Legea nr. 72/1996.

În motivarea cererii sale, petenta a arătat că nu a săvârşit contravenţia ce i-a fost reţinută în sarcină, sancţiunea fiindu-i aplicată, în vederea „fabricării" de probe, pentru a fi înlăturată din funcţia deţinută, de director al Direcţiei de Sănătate Publică în Transporturi Iaşi.

Prin sentinţa nr. 29 din 21 iunie 2001, Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Judeţene Iaşi, a admis plângerea şi a exonerat petenta, de plata sumei de 1.500.000 lei, reprezentând amendă aplicată prin actul contestat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în conformitate cu prevederile ordinului M.L.P.A.T. şi Ministerului Finanţelor nr. 784/1998 - 34 N, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prin încălcarea acestui ordin, este de competenţa Ministerului de Finanţe, Curtea de Conturi nefiind abilitată în mod expres în acest sens.

Ca atare, procesul-verbal atacat a fost încheiat de o persoană neabilitată de lege.

Împotriva sentinţei a declarat recurs jurisdicţional, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Iaşi, cu motivarea că litigiul a fost soluţionat de către judecătorul financiar C.E. care, la data pronunţării hotărârii, fusese eliberată din funcţie.

Constatând că motivul este fondat şi că sentinţa este lovită, din această cauză, de nulitate necondiţionată, Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 390 din 14 septembrie 2001, a admis recursul jurisdicţional şi a constatat nulitatea sentinţei atacate.

Decizia a fost semnată de către petenta Ţ.C., care a susţinut că deşi a constatat nulitatea primei hotărâri pronunţate în cauză, Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, a omis să dispună rejudecarea pricinii, de către un judecător competent.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin. (1) „actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule".

În cauză, se constată că sentinţa nr. 29 a fost pronunţată la data de 21 iunie 2001, de către completul compus din E.C., în calitate de judecător financiar unic, deşi prin Decretul Prezidenţial nr. 423/2001 (M. Of. nr. 325/18.06.2001), fusese eliberată din funcţie.

Deşi a constatat nulitatea sentinţei, Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, nu a dispus, într-adevăr, nimic în legătură cu rejudecarea pricinii, într-o atare situaţie plângerea petentei rămânând în mod nelegal şi nejustificat, nesoluţionată.

Pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul, va casa hotărârile instanţelor Curţii de Conturi, pronunţate şi va trimite, cauza spre rejudecare, la Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ţ.C., împotriva deciziei nr. 390 din 14 septembrie 2001, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.

Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 29 din 21 iunie 2001, a Colegiului jurisdicţional Iaşi şi trimite cauza, spre rejudecare, la Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Iaşi.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 840/2003. Contencios