CSJ. Decizia nr. 844/2003. Contencios. Recurs anulare act vamal. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 844/2003

Dosar nr. 782/2002

Şedinţa publică din 4 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 8 octombrie 1996, SC E. SRL Arad a solicitat ca în contradictoriu cu Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Arad, să se dispună anularea declaraţiei vamale de import nr. 3648 din 10 iunie 1996, întocmită de Biroul vamal Arad şi obligarea acestor autorităţi publice, la restituirea sumei de 31.028.369 lei, care i-a fost încasată necuvenit, cu titlu de taxe vamale.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că importă produsul emulsionanţi, spumanţi, utilizat la prepararea îngheţatei şi până la indigenarea lui cu declaraţia vamală, Direcţia Generală a Vămilor a încadrat corect produsul la poziţia codificată sub nr. 38239087 din Tariful vamal de import.

La 10 iunie 1996, aceeaşi pârâtă a revocat abuziv încadrarea tarifară, nesocotind în mod flagrant dispoziţiile art. 11 din OG nr. 26/1993, precum şi principii elementare aplicabile în materie.

Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, reînvestită cu soluţionarea cauzei, după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentinţa civilă nr. 346/CA din 1 octombrie 2001, a admis acţiunea, în sensul că a anulat în parte declaraţia vamală de import nr. 3648 din 10 iunie 1996 , până la concurenţa sumei de 24.544.449 lei.

De asemenea, a obligat pe pârâte să-i restituie reclamantei, suma de 383.037.949 lei, cuantum reactualizat, precum şi cheltuieli de judecată, în sumă de 2.000.000 lei.

Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune, deoarece produsul importat de reclamantă nu este un produs alimentar, astfel că el nu poate fi încadrat la poziţia tarifară 21069099, cum greşit s-a procedat.

Pe baza constatărilor expertului tehnic s-a concluzionat că încadrarea acestui produs la subpoziţia tarifară menţionată, este incorectă, întrucât la această subpoziţie se încadrează numai amestecurile de mono, di şi tri-esteri de acizi graşi şi ai glicerinei, care au efect de emulgatori asupra grăsimilor, nu şi produsele ce conţin şi alte elemente.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad.

Recurenta a susţint că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea, deoarece organele vamale au respectat regulile de încadrare în nomenclatura vamală 2 b şi 3 a, cuprinse în Aanexa 2 din OG nr. 26/1993, precum şi prevederile Notelor explicative ale Sistemului Armonizat de Descriere şi Codificare a Mărfurilor. Că, în realitate, emulsionantul C., importat de reclamantă, este un aditiv alimentar folosit în industria alimentară, neputând fi, deci, considerat un aditiv chimic general.

Critica este neîntemeiată.

Expertul tehnic N.G. care a fost numit în cauză. a concluzionat că produsul C. art. 2282, importat SC E. SRL Arad, în perioada care interesează litigiul, nu este un preparat alimentar (nu se poate consuma ca atare), ci un aditiv alimentar complex, definit de compoziţia chimică şi aditivii componenţi (E 471, E 475, aromă de portocală), ce permit încadrarea la poziţia tarifară din cap. 38, anume 38.23.90.87; existentă ca limită maximă înscrisă în Ghidul de utilizare a Tarifului Vamal de Import al României.

Rezultă, prin urmare, că încadrarea într-o altă subpoziţie tarifară a fost făcută ulterior de Biroul Vamal, în mod nejustificat şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 din OG nr. 26/1993, atunci în vigoare.

Este, de altfel, semnificativ faptul că în legătură cu constatările amplu motivate ale expertului, organele vamale nu au formulat obiecţiuni şi nici nu le-au combătut prin alte mijloace de probă concludente.

În aceste condiţii, soluţia curţii de apel, prin care acţiunea a fost admisă, se vădeşte legală şi temeinică , urmând a fi menţinută ca efect al respingerii recursului, ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Arad, în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 346/CA din 1 octomrie 2001, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurentele la plata sumei de 6.654.800 lei, cheltuieli de judecată, către intimata SC E. SRL Arad.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 844/2003. Contencios. Recurs anulare act vamal. Recurs