CSJ. Decizia nr. 91/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 91/2003
Dosar nr. 1758/2002
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC I. SA Mediaş, prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 3856 din 17 iulie 2000, a solicitat anularea deciziei nr. 970 din 30 iunie 2000, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a procesului-verbal nr. 12145 din 29 februarie 2000, întocmit de Administraţia Financiară Mediaş.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că nu datorează la bugetul statului, majorări, diferenţă impozit pe profit şi nici penalităţi aferente impozitului pe salarii, întrucât beneficiază de facilităţi fiscale, potrivit OUG nr. 68/1999, modificată prin OUG nr. 108/1999.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 282 din 1 noiembrie 2000, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat actele administrative atacate.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, a fost admis prin Decizia nr. 3811 din 22 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, care a casat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a reţinut că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra faptului dacă verificarea s-a făcut în condiţiile art. 19 alin. (2) din OG nr. 70/1997 şi totodată, nu a verificat, pe bază de probe, dacă cele două procese-verbale se referă sau nu, la aceiaşi perioadă şi are acelaşi obiect.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ, judecând în fond după casare, conform probelor administrate şi a îndrumărilor date, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 68 din 10 aprilie 2002, prin care a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Decizia nr. 970 din 30 iunie 2000, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi procesul-verbal nr. 12145 din 29 februarie 2000, întocmit de Administraţia Financiară Mediaş, exonerând reclamanta de plata obligaţiilor fiscale, în sumă de 86.065.189 lei, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu a declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printre criticile formulate, recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de fond a considerat că în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 din OG nr. 70/1997, deoarece în primul proces-verbal de control nr. 22901 din 14 mai 1999, organul de control a determinat, pe baza declaraţiilor lunare, depuse potrivit legii, de contribuabil, doar majorările de întârziere aferente obligaţiilor bugetare, înscrise de reclamantă în declaraţiile respective, iar cel de al doilea control a fost impus de faptul că s-au constatat elemente noi, pentru care expertul contabil nu a făcut nici o precizare în acest sens, astfel că au fost respectate dispoziţiile art. 19 alin. (2) din OG nr. 70/1997.
Controlul a fost impus de însăşi solicitarea reclamantei, făcută prin adresa nr. 4366/2000, de a se efectua un control, prin care să se constate dacă beneficiază de facilităţile conferite de OG nr. 68/1999.
Neachitând debitele, în termenul de 15 zile, constatate prin procesul-verbal nr. 12145/2000, recurenta nu beneficiază de facilităţile conferite de lege.
Recursul va fi respins, pentru cele ce urmează:
Din analiza actelor de la dosar rezultă că ne găsim în faţa a două procese-verbale, ambele fiind întocmite de organele fiscale, unul din oficiu şi altul la cererea reclamantei, dar care au avut ca obiect impozitul pe profit şi impozitul pe salarii datorate de societate în perioada 1 ianuarie 1995 – 11 septembrie 1999, în funcţie de care se stabilesc majorările de întârziere, ambele procese-verbale fiind întocmite de organele fiscale, în condiţiile prevăzute de OG nr. 70/1997.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că impozitul pe profit şi impozitul pe salarii au fost verificate de către organele fiscale, de două ori, stabilindu-se obligaţii de plată diferite.
Astfel, un prim control s-a făcut la 14 septembrie 1999, când a fost întocmit procesul-verbal nr. 22901.
Cel de al doilea control a avut loc la data de 29 februarie 2000, când s-a întocmit procesul-verbal nr. 12145.
Potrivit OG nr. 70/1997, art. 19 alin. (1), controlul fiscal la sediul contribuabilului sau în alt loc, stabilit de comun acord cu acesta, se efectuează o singură dată, pentru fiecare impozit şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Însă, alin. (2) al textului stipulează că prin excepţia de la prevederile alin. (1), conducătorul organului fiscal competent decide reverificarea unei anumite perioade, dacă de la data încheierii controlului fiscal şi până la împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de ordonanţă, apar date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuării controlului, care influenţează sau modifică rezultatele acestuia.
Or, stabilirea dacă reclamanta datorează majorări de întârziere aferente impozitului pe profit şi a impozitului pe salarii la 30 aprilie 1994, data intrării în vigoare a OG nr. 68/1999, nu impunea a doua verificare atâta vreme, cât au fost îndeplinite cerinţele art. 19 alin. (2) şi când la primul control s-au stabilit nivelul impozitului datorat şi natura acestuia, în funcţie de nivelul cărora se pot stabili şi calcula, majorările de întârziere aferente perioadei întârziate, majorările de întârziere fiind accesoriul impozitului datorat şi neplătit în termenul legal.
Pe fondul cauzei se constată din concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, că reclamanta întruneşte condiţiile prevăzute de art. 4 din OUG nr. 68/1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 108/1999, pentru a beneficia de scutirea de plată a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit şi a impozitului pe salarii, datorate la 30 aprilie 1999, data intrării în vigoare a OUG nr. 68/1999.
Aşa cum rezultă din răspunsul expertului la obiecţiunile formulate, acesta a arătat că impozitul pe profit şi impozitul pe salarii cu termene de plată scadente, anterior datei de 30 aprilie 1999, au fost achitate de intimată până la 31 august 1999; obligaţiile curente ale perioadei 30 aprilie 1999 – 31 august 1999, constând din aceleaşi impozite, au fost achitate la termenele legale; diferenţele de impozit pe profit şi impozit pe salarii, stabilite prin procesul-verbal de control din 29 februarie 2000, au fost achitate în termen de 15 zile de la comunicarea actului de control, iar majorările de întârziere aferente trebuiau să fie compensate cu T.V.A. - ul de rambursat, potrivit art. 86 şi 87 din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare.
În consecinţă, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 68 din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 909/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 91/2003. Contencios.. Contestaţie în anulare → |
|---|
