ICCJ. Decizia nr. 101/2004. Contencios. Anulare ordin M.I.R. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.101

Dosar nr.3196/2002

Şedinţa publică din16 ianuarie 200.

Asuprarecursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.C."B" SA a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Resurselor şi pe S.C."P" SA , solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii şi pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea Ordinului nr .225 din 12 iunie 2002 ca fiind nelegal.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 3 august 1995 Ministerul Industriei şi Resurselor a emis în favoarea societăţii certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M. 03 nr. 2203 pentru suprafaţa de 1564,98 mp, pentru ca ulterior, la solicitarea S.C."P." SA , Curtea de Apel Bucureşti, admiţându-i acţiunea acesteia din urmă, să-i reducă suprafaţa de teren la 643,34 mp.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie care a respins acţiunea introdusă de S.C."P."SA, ca tardiv introdusă.

Reclamanta a mai arătat că pentru suprafaţa de 643,34 mp, Ministerul Industriei şi Resurselor a emis Ordinul nr. 225/2002, despre care a luat cunoştinţă la data de 25 iunie 2002 şi că la 5 iulie 2002 au formulat cerere privind anularea acestuia, la autoritatea emitentă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.997 din 24 octombrie 2002 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamantă.

Totodată, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei S.C."B."SA Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamanta a obţinut certificatul de atestare seria M.03 nr. 2203 din 3 august 1995 în perioada în care se derula procesul privind anularea HG nr. 156/1995 prin care s-au atribuit aceste bunuri nelegal.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat s-a reţinut de către instanţă că obiectele celor două cauze sunt total diferite respectiv cauza de faţă vizează anularea unui ordin, în timp ce dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr.1738/2000 a avut ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta S.C."B." SA Bucureşti.

Recurenta a susţinut în esenţă că:

- instanţa nu a ţinut cont nici de excepţia de tardivitate a contestării certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M. 03 nr. 2203/1995, nici de excepţia cu privire la autoritatea de lucru judecat prevăzută de art.1201 Cod civil;

- instanţa de fond face trimiteri la protocolul încheiat între fostul IPROCHIM şi noile societăţi comerciale, înfiinţate prin desprindere din aceasta, fără a reţine că protocolul a fost încheiat şi semnat cu obiecţiuni.

Recurenta a mai susţinut şi că hotărârea atacată este netemeinică însă acest aspect poate fi luat în discuţie numai dacăs-ar trece peste excepţiile de nelegalitate privind tardivitatea cererii de emitere a Ordinului nr. 225/2002 şi a celui de constatare a autorităţii de lucru judecat, excepţii de ordine publică ce au ca efecte juridice nulitatea actelor de modificare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.

Recursul este nefondat.

În fapt, în baza HG nr.250/1991, urmare a divizării S.C."IPROCHIM" SA s-a înfiinţat S.C."P." SA şi S.C. "B." SA. La data de 25 noiembrie 2001 S.C. "P." SAa încheiat cu S.C."Iprochim" un protocol de desprindere astfel că în patrimoniul S.C."P." au trecut 399,34 mp suprafaţa construită, aparţinând imobilului. În temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr.15/1990 şi cel al art.35 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, bunurile au devenit proprietatea S.C."P."SA.

Ulterior, prin HGnr.156/1995, aceste bunuri au trecut cu titlu gratuit în patrimoniul S.C."B." SA.

Sesizată cu anularea acestei hotărâri de către S.C. "P." SA, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1093 din 6 noiembrie 1997 a dispus anularea definitivă şi irevocabilă a hotărârii sus-menţionate.

Faţă de această situaţie Ministerul Industriei şi Resurselor a emis Ordinul nr. 225 din 12 iunie 2002 a cărui anulare a solicitat-o reclamanta S.C."B." SA prin acţiunea de faţă.

Referitor la certificatul de atestare a dreptuluide proprietate seria M.03 nr. 2203 din 3 august 1995 emis reclamantei, trebuie menţionat căacesta a fost obţinut în perioada litigiuluiprivind anularea HGnr.156/1995.

Cât priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat aceasta nu poate fi primită, deoarece potrivit art. 1201 C. civ. există autoritate de lucru judecat atunci când cea de a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi contra lor în aceeaşi calitate.

Or, cauza dedusă judecăţii aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond are ca obiect anularea unui ordin în timp ce, cauza în care s-a pronunţat sentinţa nr.1738/2000 şi Decizia nr. 1074/2002, a avut ca obiect anularea certificatului de atestare emis în favoarea reclamantei.

În consecinţă, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, recursul declarat de S.C."B." SA Bucureşti, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.C."B." SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 997 din 24 octombrie 2002a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 ianuarie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 101/2004. Contencios. Anulare ordin M.I.R. Recurs