ICCJ. Decizia nr. 108/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.108
Dosar nr.1568/200.
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 decembrie 2002,reclamanta Societatea Comercială „C." SRL Târgu Mureş a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtei Direcţia Generală a Vămilor de a-i recunoaşte în termenul de 60 de zile prevăzut de art.102 din HG nr.1114/2001 dreptul de a fi reautorizată în calitate de comisionar în vamă şi să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri în sumă de 546.233.000 lei, reprezentând venituri nerealizate până la data de 30 iunie 2002.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că cererea sa de reautorizareîn calitate de comisionar în vamă nu a fost soluţionată în termenul prevăzutde lege şi din data de 19 ianuarie 2002, a fost în imposibilitate să-şi mai desfăşoare activitatea, înregistrând pierderi considerabile pentru care a solicitat plata de daune.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ a pronunţat sentinţa nr.44 din 24 februarie 2003 prin care a respins acţiunea ca nefondată, cu motivarea că la data de 4 aprilie 2002, reclamantei i-a fost eliberată autorizaţia de comisionar în vamă, însă depăşirea de către pârâtă a termenului de acordare a autorizaţiei nu este sancţionată prin HG nr.1114/2001, astfel încât titularul autorizaţiei nu poate invoca prejudicii materiale cauzate prin depăşirea acestui termen.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat probele administrate şi a încălcat prevederile HG nr.1114/2001 şi ale Legii nr.29/1990, în raport de care autoritatea vamală avea obligaţia să-i elibereze autorizaţia în perioada 19 noiembrie 2001 – 19 ianuarie 2002 şi să-i comunice în termen de 30 de zile soluţia dată cererii sale de reautorizare. De asemenea,recurenta a arătat că din raportul de verificare nr.19474/P din 14 ianuarie 2002, întocmit de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj,a rezultat îndeplinirea cerinţelor legale pentru a fi autorizată în calitate de comisionar în vamă, situaţie în care intimata este vinovată de întreruperea activităţii şi de pierderile suportate până la data de 4 aprilie 2002, când a eliberat autorizaţia în baza unei documentaţii complete din luna ianuarie 2002.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art.304/1 C. proc. civ. Curtea va respinge prezentul recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu cererile înregistrate sub nr.693 din 20 decembrie 2001 la Direcţia Generală a Vămilor şi sub nr.19473 din 20 decembrie 2001 la Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj recurenta a solicitat să fie reautorizată în calitate de comisionar în vamă în baza art.102 din HG nr.1114/2001 şisă-i fie eliberată dovada prevăzută în art.84 alin.2 lit.e din acelaşi act normativ cu privire la îndeplinirea condiţiilor de autorizare.
Potrivit art.102 din HG nr.1114/2001, comisionarii în vamă autorizaţi în conformitate cu prevederile HG nr.626/1997 au avut dreptul să funcţioneze pe o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a noului regulament de aplicare a Codului vamal şi în perioada respectivă urmau să fie autorizaţi numai cei care îndeplineau condiţiile prevăzute la art.83 alin.2 din acest act normativ.
Recurenta a fost autorizată în calitate de comisionar în vamă în baza HG nr.626/1997 şi conform reglementării menţionate anterior, a avut posibilitatea să exercite activitatea pentru care a fost autorizată şi în termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoarea a HG nr.1114/2001, respectiv în perioada 19 noiembrie 2001 – 19 ianuarie 2002.
Susţinerea recurentei că în această perioadă a existat un refuz nejustificat al autorităţii vamale de a-i elibera o nouă autorizaţie este nefondată şi cererea, astfel formulată în baza art.1 din Legea nr.29/1990, a fost corectă respinsă de instanţa de fond.
Deşi recurenta a solicitat reautorizarea în termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a HG nr.1114/2001, se constată că cererea sa nu a fost însoţită de originalul dovezii prevăzute de art.84 alin. (2) lit. e) din aceeaşi hotărâre privind îndeplinirea condiţiilor de autorizare, avizată de direcţia regională vamală interjudeţeană în a cărei rază de competenţă este situat biroul vamal pe lângă care s-a solicitat autorizarea.
Dovada îndeplinirii condiţiilor de autorizare prevăzute de art.83 alin. (2) din HG nr.1114/2001, avizată favorabil de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj a fost obţinută de recurentă numai prin întocmirea raportului de verificare nr.19474 din 14 ianuarie 2002.
Faţă de data întocmirii acestui document, neprezentat la instanţa de fond şi depus ca act nou în recurs, precum şi faţă de împrejurarea că nu s-a dovedit data anexării lui în original la Direcţia Generală aVămilor în dosarul de autorizare, se constată că este nefondată şi susţinerea recurentei privind depăşirea termenului de autorizare prevăzut în art.86 din Hotărârea Guvernului nr.1114/2001. Conform acestei reglementări, autorizaţia de comisionar în vamă se acordă în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii complete şi a actelor prevăzute la art.84.
Singura petiţie în care recurenta a menţionat obţinerea şi anexarea dovezii avizatefavorabil în conformitate cu prevederile art.84 alin. (2) lit.e) din HG nr.1114/2001 este reclamaţia administrativă înregistrată sub nr.10.895 din 25 februarie 2002 la Direcţia Generală a Vămilor. Cum această petiţie a fost soluţionată prin eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă la data de 4 aprilie 2002, instanţa de fond a stabilit judicios că nu a existat un refuz nejustificat al intimatei de a rezolva în termenul legal cererea recurentei referitoare la dreptul recunoscut de lege pentru autorizarea activităţii pe care o desfăşoară.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat corect că nu aexistat un refuz nejustificat al intimatei în sensul prevăzut de art.1 din Legea nr.29/1990 şi că, în atare situaţie, nu sunt îndeplinitecondiţiile prevăzute în art. 1 şi art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, pentru a fi acordate recurentei daunele materiale solicitate.
Susţinerile recurentei privind prejudiciul suportat prin întreruperea activităţii din 19 ianuarie 2001 şi până la data eliberării autorizaţiei de comisionar în vamă, urmează să fie respinse, întrucât daunelepretinse nu sunt consecinţa activităţii culpabile aautorităţii intimate şi nu există temei pentru plata lor pe calea contenciosului administrativ.
Pentru considerentele expuse şi constatând că, nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. „C." SRL Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr.44 din 24 februarie 2003 aCurţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi16 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 101/2004. Contencios. Anulare ordin M.I.R.... | ICCJ. Decizia nr. 115/2004. Contencios → |
|---|
