ICCJ. Decizia nr. 153/2004. Contencios

ROMÂNIA

INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.153

Dosar nr.2982/200.

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu-Mureş la data de la 7 mai 2003, reclamanta N.I.a solicitat modificarea hotărârii nr.661 din 19 decembrie 2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Mureş-Comisia pentru aplicarea Legii nr.309/2002, în sensul dea se constata, în calitate de soţie supravieţuitoare,că soţul său N.Ş., pe perioada 20 aprilie 1954-30 noiembrie 1956 s-a aflat în situaţia prevăzută deart.1 din Legea nr.309/2002 precum şi recunoaştereaşi acordarea drepturilor prevăzutede respectiva lege, începând cu 1 septembrie 2002, luna următoare înregistrării cererii cu nr.50285 din 9 august 2002.

Prin sentinţa civilă nr.162 din 2 iunie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţiacomercială şi decontencios administrativ a admis contestaţiaformulată de petiţionara-reclamantă N.I.în calitate de soţie supravieţuitore a lui N.Ş. şi a modificat hotărârea nr.661 din 19 decembrie 2002 emisă depârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş în sensul că a admis cererea înregistrată sub nr. 50285 din 9 august 2002 formulată de petentă, constatândcă soţul acesteiape perioada 20 aprilie 1954 – 30 noiembrie 1956 s-a aflat în situaţia prevăzută de art.1 din Legea nr.309/2002. A obligat pârâtasă-i acorde şi să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr.309/2002, începândcu data de 1septembrie 2002.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa defond a reţinut că numitul N.Ş., pe perioada 20 aprilie 1954 – 30 noiembrie 1956 şi-asatisfăcut stagiul militarîn termen la o unitate militară cu profil de muncă.

Impotrivasentinţei civile susmenţionatea declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Mureş,care a motivat în esenţă, că a admis cererea petentului numai pe perioadacât a efectuat serviciiîn cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, întrucât perioada efectuată în unităţile militare nu intră sub incidenţa Legii nr.309/2002.

Recursul este întemeiat.

Pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr.309/2002, Arhivele Naţionale au întocmit tabele cu evidenţa detaşamentelor din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii care au funcţionatîn perioada 1950-1961.

In perioada în care au funcţionataceste detaşamente de muncă, au existat însă şi Unităţi Militare aflateîn subordinea Ministerului Apărării Naţionale în care se executau lucrări de şantier, unităţi militare care însănu fac obiectul Legii nr.309/2002.

Instanţa de fond, fără a dispune suplimentarea probelor în temeiul cărora să stabilească dacă înscrisurile din livretul militar dovedesc că unitatea la care titularul dreptului a efectuat munca obligatorie face parte din detaşamentele de muncădin subordinea Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, a pronunţat o hotărâre, care nu are la bază toate probele necesare stabiliriicu exactitate a situaţiei de fapt.

Acest lucru eraabsolut necesar să fie stabilit, pentru că legiuitorul a înţeles ca prin reglementările Legii nr.309/2002 să se acorde drepturi compensatorii persoanelor care au efectuatstagiul militar în detaşamentele de muncă ale Direcţiei Generale ale Serviciului Muncii în perioada 1950-1961.

Faţă de cele ce preced, recursul declarat în cauză urmează să fie admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admiterecursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotrivasentinţei civile nr.162 din 2 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi decontencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi20 ianuarie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 153/2004. Contencios