ICCJ. Decizia nr. 1950/2004. Contencios. Anulare act de impunere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1950/2004
Dosar nr. 4816/2003
Şedinţa publică din 14 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4873 din 23 septembrie 2003, Judecătoria Oradea a respins acţiunea formulată de reclamanta R. SA – Direcţia de Telecomunicaţii Bihor, împotriva pârâţilor Primarul comunei Simian şi Consiliul Local al comunei Simian, privind anularea actului de impunere nr. 103 din 6 februarie 2003, prin care s-a respins cererea de scutire de la plata impozitului, pentru construcţiile speciale reprezentate de cabinele telefonice şi cablurile şi reţelele pe suport străin.
Împotriva hotărârii a formulat recurs reclamanta R. SA - Direcţia de Telecomunicaţii Bihor, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Examinând în principiu admisibilitatea recursului, Curtea va constata că a fost greşit învestită, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Tribunalului Bihor.
Potrivit art. 9 alin. (3) din OUG nr. 58/1999, privind soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor de control şi impunere referitoare la constatarea şi stabilirea impozitelor şi taxelor locale, modificată şi aprobată prin Legea nr. 392/2001, recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie sau după caz, de tribunal, se judecă la tribunal şi respectiv, la curtea de apel.
În consecinţă, Curtea va trimite recursul ce formează obiectul prezentei cauze, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite cauza la Tribunalul Bihor, pentru competentă soluţionare a recursului declarat de SC R. SA - Direcţia de Telecomunicaţii Bihor, împotriva sentinţei civile nr. 4873 din 23 septembrie 2003 a Judecătoriei Oradea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1948/2004. Contencios. Anulare acte de... | ICCJ. Decizia nr. 1951/2004. Contencios. Anulare act de... → |
---|