ICCJ. Decizia nr. 218/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.218
Dosar nr.2004/2003
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 august 2002, reclamanta Societatea comercială „M.T.C." SRL Bucureşti a solicitat anularea procesului-verbal de control nr.6461 din 31 ianuarie 2002 întocmit de Direcţia controlului fiscal a municipiului Bucureşti, anularea deciziei nr.397 din 12 iulie 2002 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi să se constate că suma de 7.751.090.831 lei, reprezentând diferenţa nefavorabilă între preţul de cost şi preţul de vânzare a cantităţii de 5869 tone zahăr rafinat, este o cheltuială deductibilă fiscal la stabilirea profitului impozabil şi la determinarea impozitului pe profit aferent anului 2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, datorită condiţiilor de piaţă existente în luna octombrie 2001, a vândut zahărul rafinat sub preţul de cost, dar pe baza unei calculaţii reale de preţ, iar diferenţa de preţ a fost greşit considerată de organele de control ca nefiind deductibilă fiscal la calculul impozitului pe profit, deşi a dovedit că prin valorificarea produselor la un preţ mai mic decât costurilea evitat suportarea unei pierderi şi la sfârşitul anului respectiv a înregistrat profit.
Prin sentinţa civilă nr.325 din 12 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat Decizia nr.397 din 12 iulie 2002 şi măsurile dispuse prin procesul-verbal de control nr.6461 din 31 ianuarie 2002 privind nerecunoaşterea sumei de 7.751.090.831 lei, reprezentând diferenţă nefavorabilă între preţul de cost şi preţul de vânzare a cantităţii de 5869 tone zahăr rafinat, drept cheltuială deductibilă fiscal la calculul profitului impozabil şi la determinarea impozitului pe profit aferent anului 2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza înscrisurilor depuse şi a concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză că, toate cheltuielile aferente producţiei de zahăr s-au efectuat în scopul realizării de venituri, iar conform normelor în materie, aceste cheltuieli evidenţiate contabil ca diferenţă între preţul de cost şi preţul de vânzare a zahărului sunt cheltuieli deductibile şi nu reprezintă profit impozabil. De asemenea, instanţa de fond aavut în vedere că reclamanta nu a acordat reduceri de preţ şi preţul la care avândut zahărul în luna octombrie 2001 a fost cel practicat în perioada respectivă de toţi producătorii de zahăr, pe baza raportului dintre cerere şi ofertă. Referitor la calculul impozitului pe profit, instanţa de fond a reţinut că organele decontrol au determinat nelegal profitul impozabil pentru o singură lună, deşi în art.3 din OG nr.70/1994 s-a prevăzut efectuarea unui calcul cumulat trimestrial şi anual.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, au declarat recurs pârâţii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenţii au susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) din OUG nr.217/1999 şi art. 4 alin. (4) din HG nr.402/2000, potrivit cărora la calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente veniturilor. Recurenţii au arătat că pentru a beneficia de deductibilitatea cheltuielilor,intimata trebuia să realizeze profit, aşa după cum rezultă şi din dispoziţiile art. 19 lit. a) şi d) din Legea nr.82/1991, care prevăd că „la data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare", pentru a împiedica agenţii economici să vândă în pierdere şi să beneficieze în acelaşi timp de deductibilitatea aferentă acestor pierderi.
Recurentul Ministerul Finanţelor Publice a învederat că în acelaşi sens s-s pronunţat direcţia sa de specialitate, Direcţia de legislaţie şi politică fiscală, precizând în adresa nr.266358/2001 că deductibilitatea cheltuielilor aferente pierderilor trebuie acordată numai dacă se regăseşte în costul produselor şi serviciilor, în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art.304 şi art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate pentru următoarele considerente:
În luna octombrie 2001,intimata Societatea comercială „M.T.C." SRL a obţinutvenituri în sumă de 53.521.398.625 lei din vânzarea cantităţii de 5.869 tone zahăr rafinat, pentru producerea căruia a efectuat cheltuieli în sumă de 61.272.498.456 lei.
Cu privire la suma de 7.751.090.831 lei, reprezentând diferenţa dintre preţul de cost şi preţul de vânzare a zahărului rafinat, instanţa de fond a reţinut corect ca intimata are dreptul la deducere din profitul impozabil, întrucât vânzarea sub preţul de cost pe luna octombrie 2001 s-a datorat unei situaţii de excepţie şi a avut ca scop evitarea unor pierderi, iar nu diminuarea profitului supus impozitării.
În actele administrative pe care le-au întocmit, recurenţii au confirmat că toate cheltuielile efectuate de intimată pentru obţinerea produsului finit au fost înregistrate legal în contabilitate pe bază de documente reale şi că afost corectă calculaţia de preţ. De asemenea, recurenţii nu au contestat situaţia de fapt invocată de intimată şi dovedită cu adresa nr.898 din 4 octombrie 2002 emisă de Patronatul Zahărului din România, din care rezultă că, în luna octombrie 2001, producătorii de zahăr au înregistrat pierderi economice, având de ales între vânzarea la preţuri sub costul de producţie şi anu vinde, ceea ce ar fi determinat creşterea arieratelor şi perturbarea gravă a activităţii economice.
În consecinţă, chiar dacă pentru o perioadă limitată în timp, preţul de vânzare a zahărului rafinat a fost sub preţul de cost din cauze fortuite intervenite pe piaţa produsului respectiv,cheltuielile suportate de intimată au fost aferente realizării unor venituri în luna octombrie 2001 şi în special, obţinerii de profit în lunile următoare când, după schimbarea raportului cerere-ofertă pe piaţă, pierderile au fost recuperate prin asigurarea continuităţii activităţii curente a societăţii.
În recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice s-a susţinut neîntemeiat că pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor efectuate intimata trebuia să obţină profit şi în luna octombrie 2001, când au fost înregistrate cheltuielile respective.
Conform art. 4 alin. (1) din OG nr.70/1994 republicată astfel cum a fost completată şi modificată prin OUGnr.217/1999 şi art. 4 din HG nr.402/2000, profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile obţinute din livrarea bunurilor mobile, serviciilor prestate şi lucrărilor executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusiv din câştiguri din orice sursă şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Deductibilitatea fiscală a cheltuielilor este condiţionată de efectuarea lor pentru obţinerea de venituri într-un exerciţiu financiar, iar nu de existenţa profitului pe parcursul unei singure luni, dat fiind că, textele de lege susmenţionate prevăd că profitul impozabil şi impozitul pe profit se calculează şi se evidenţiază lunar, cumulat de la începutul anului fiscal.
Apărarea invocată de Ministerul Finanţelor Publice este nefondată şi faţă de împrejurarea că pierderile, ca diminuări ale beneficiilor economice de natura celor suportate de intimată, reprezintă în realitate cheltuieli care pot să apară din cauze obiective în activitatea curentă a societăţii şi deducerea lor din profitul impozabil este supusă aceloraşi condiţii prevăzutepentru alte categorii de cheltuieli. De altfel, aceeaşi interpretare a fost dată dispoziţiilor art. 4 din OG nr.70/1994 şi de Ministerul Finanţelor în adresa nr.266358/2001 invocată în recurs.
Susţinerea recurenţilor privind încălcarea dispoziţiilor art.19 lit.a şi ddin Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilităţii nr.82/1991 va fi respinsă ca nefondată. Potrivit concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, prevederilelegale invocate în recurs au fost respectate de intimată,întrucât la data intrării în patrimoniu zahărul rafinat a fost înregistrat la costul de producţie, iar la descărcarea de gestiune s-a înregistrat aceeaşi valoare. Această apărare este nefondată şi în condiţiile în care recurenţii nu au contestat realitatea şi legalitatea înregistrărilor din evidenţa contabilă a societăţii intimate şi nu au susţinut că înregistrările astfel efectuate au determinat diminuarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit pe anul 2001.
Pentru considerentele expuse şi constatând că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declaratede Ministerul Finanţelor Publice şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti împotrivasentinţei civile nr.325 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel BucureştI, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 204/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 220/2004. Contencios → |
|---|
