ICCJ. Decizia nr. 242/2004. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.242

Dosar nr.1996/200.

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 29 mai 2002 şi precizată ulterior, Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir" din Iaşi a solicitat că în contradictoriu cu Guvernul României, Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să se dispună anularea parţială a HG nr. 410 din 25 aprilie 2002, de lichidare a acestei universităţi, ca nelegală.

Prin încheierea din 20 iunie 2002, la cererea reclamantei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ a suspendat executarea hotărârii guvernamentale, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990, până la soluţionarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică.

În cadrul recursului său, Guvernul a susţinut că admiţând cererea de suspendare a aplicării actului administrativ, prima instanţă a nesocotit prevederile art. 5 ale Legii nr. 29/1990.

Că în realitate, reclamanta nu a exercitat anterior, recursul administrativ graţios, iar încheierea pronunţată este nemotivată.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 9 din Legea privind contenciosul administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.

În speţă, Curtea de apel investită cu acţiunea reclamantei Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir" Iaşi a admis cererea formulată de aceasta ulterior şi a suspendat executarea hotărârii guvernamentale până la soluţionarea cauzei.

Măsura respectivă este nemotivată devreme ce în cuprinsul încheierii nu au fost făcute nici un fel de referiri la condiţiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ, potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, respectiv existenţa cazului bine justificat şi necesitatea prevenirii produceriiunei pagubeiminente pentru reclamantă.

Motivele suspendării trebuie să apară, chiar în această etapă a judecăţii, ca fiind reale şi temeinice, să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ supus controlului jurisdicţional.

Ignorând aceste cerinţe elementare şi soluţionând cererea de suspendare fără citarea Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică (deşi prin rezoluţie se dispusese măsura citării tuturor părţilor), instanţa a pronunţato hotărâre cu încălcarea esenţială a legii.

În consecinţă, urmează a se admite recursul declarat de pârâtul Guvernul Românieişi a fi casată încheierea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Prin întâmpinare, intimata – reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului acestui pârât, decurgând din lipsa dreptului de a semna al ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

Intimata s-a referit la prevederile art. 3 lit. (f) din HG nr. 900/2001 şi la cele cuprinse în Decretul nr. 611/2000, precum şi în art. 13 din Legea nr. 90/2001.

Excepţia este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 3 lit. (f) din HG nr. 900/2001, Secretariatul General al Guvernului asigură reprezentarea acestei autorităţi a administraţiei publice centrale în faţa instanţelor judecătoreşti, împreună cu ministerele cărora le revine obligaţia de a pune în executare hotărârile Guvernului împotriva cărora sau formulat acţiuni în justiţie.

O atare atribuţie se regăseşte şi în HG nr. 747 din 3 iulie 2003, prin care hotărârea precedentă a fost abrogată.

Ea conferă indiscutabil, competenţa ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, de a exercita în numele Guvernului, cereri şi căile legale de atac privind hotărârile judecătoreşti care îi sunt opozabile.

Pe de altă parte, art. 13 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României nu este aplicabil în cauză, deoarece prin prevederile sale reglementează atribuţiile primului-ministru, inclusiv pe aceea de reprezentare în relaţiile Guvernului cu Parlamentul şi alte autorităţi publice.

Textul legal, nu se referă deci, la asigurarea reprezentării Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşticare, aşa cum s-a arătat, constituie o atribuţie a Secretariatului General al Guvernului.

Cât priveşte recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, se constată că este nul întrucât înregistrarea sa a fost făcută direct la Curtea Supremă de Justiţie şi nu la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

Văzând şi dispoziţiile art. 302 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva încheierii din 20 iunie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Constată nul recursul declarat de Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare împotriva aceleiaşi încheieri.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 242/2004. Contencios