ICCJ. Decizia nr. 1413/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1413/2004
Dosar nr. 1750/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC E. SA Târgu Mureş a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, solicitând anularea deciziei nr. 1932 din 29 noiembrie2001, procesul-verbal de control nr. 13522. din 28 septembrie 2001, prin care i-au fost stabilite obligaţii fiscale la bugetul statului în sumă totală de 1.428.974.940 lei, din care:
-917.802.796 lei T.V.A. pentru pierderile de energie termică din reţelele de transport şi distribuţie, respectiv consumul propriu, distribuită populaţiei de pe raza municipiului Târgu Mureş şi a încă două comune din judeţ, unor agenţi economici, persoane juridice, indiferent de forma capitalului şi în unele situaţii şi pentru consumul propriu.
-511.172.144 lei la majorări de întârziere aferente sumelor de la punctul a şi cu obligarea pârâţilor de a restabili situaţia anterioară şi a plăti cheltuielile de judecată.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a învederat că nu datorează nici debitul principal şi pe cale de consecinţă, nici pe cel subsecvent, din moment ce preţul energiei termice stabilit conform OUG nr. 17/2000 şi HG nr. 512/1998, include şi aceste pierderi tehnologice.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 84 din 15 mai 2002, a admis acţiunea reclamantei SC E SA.
A dispus anularea deciziei nr. 1932 din 29 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control nr. 13522 din 28 septembrie 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligaţii fiscale la bugetul statului în sumă de 1.428.974.940 lei, ce se compune din 917.802.796 lei T.V.A. şi 511.172.144 lei majorări de întârziere, cu obligarea pârâţilor de a restabili situaţia financiară a reclamantei în privinţa sumei de mai sus.
A obligat pe pârâţi să plătească reclamantei, în solidar, suma de 14.330.000 lei cheltuieli de judecată.
A menţinut încheierea de suspendare a executării deciziei nr. 1932 din 29 noiembrie 2001, cu nr. 50 din 7 martie 2001, până la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
-costurile generate de pierderi, se regăsesc în produsul finit şi se recuperează prin valoarea produsului finit ce se facturează consumatorului în conformitate cu Normele referitoare la energia termică, potrivit cărora energia termică nu se poate produce şi livra fără pierdere care reprezintă un fenomen obiectiv.
Ori, pentru aceste pierderi tehnologice nu se poate stabili T.V.A., fără emiterea facturilor şi deci nu reprezintă nici o încălcare a OUG nr. 17/2000 şi HG nr. 512/1998, deoarece nu există o lipsă în gestiune şi nici depăşirea consumurilor specifice.
În atare situaţie nu poate fi vorba de încălcarea pct. 10 - 14 din HG nr. 512/1998, care stabileşte obligaţia plăţii de T.V.A., numai pentru bunuri lipsă, depreciate, pe bază de inventar, nu şi pierderile tehnologice de energie termică, pe reţele normate, din cauze de neînlăturat , care în cazul reclamantei au fost sub 50% din cele normate, în condiţiile în care şi gazul metan folosit pentru producerea unei gigacalorii a fost redus de la 162 mc, la 157 mc, iar T.V.A. a fost inclus în preţul de cost care s-a facturat beneficiarilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş - Administraţia Finanţelor Publice Târgu Mureş care a solicitat pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., modificarea sentinţei civile atacate şi menţinerea ca temeinică şi legală, a actului administrativ jurisdicţional atacat.
Recurentul a susţinut în esenţă că în perioada iulie 1998 - 31 august 2001, unitatea a înregistrat în evidenţe drept consum propriu, cantităţi de energie care în fapt reprezintă pierderi din reţeaua de distribuţie şi care nu se regăsesc în cantitatea de energie livrată consumatorilor.
Că aceste pierderi depăşesc limita celor aprobate a fi luate în considerare la stabilirea producţiei realizate şi implicit, la stabilirea preţului de facturare, iar reclamanta nu a făcut dovada că se încadrează în limitele admise de standardele în vigoare pentru consumul propriu şi că a fost inclusă în preţul de vânzare al energiei termice pentru a fi destinată realizării de operaţiuni impozabile.
Recursul urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Organele de control ale Direcţiei controlului fiscal au constatat că în perioada iulie 1998 - 31 august 2001, societatea a înregistrat în evidenţe drept consum propriu, cantităţi de energie termică în valoare totală de 4.798.017.300 lei, care, în fapt reprezintă pierderi din reţeaua de distribuţie şi care nu se regăsesc în cantitatea de energie termică livrată consumatorilor.
Producţia obţinută de societate în perioada controlată, la care s-a stabilit preţul de facturare, a fost calculată în baza metodologiei de determinare a producţiei de energie termică reglementată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice şi amenajărilor teritoriale nr. 29/N din 23 decembrie 1993, pentru aprobarea Normativului cadru privind contorizarea apei şi a energiei termice la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici.
Această metodologie include în calcul şi pierderile de energie termică în reţele de transport şi distribuţie, ceea ce înseamnă că pierderile înregistrate de societate drept consum propriu, sunt pierderi peste limita celor aprobate a fi luate în considerare la stabilirea producţiei realizate şi implicit, la stabilirea preţului de facturare.
Preţul de vânzare al energiei termice are ca element distinct şi pierderi normate de agent termic în reţele, iar în cazul contestatoarei pentru nivelul pierderilor înregistrate drept consum propriu în perioada controlată, nu s-au prezentat documente pentru a dovedi că nivelul acestor pierderi a fost luat în calcul la stabilirea preţului care să fi fost facturat şi recuperat de la consumatori.
Această situaţie a fost reţinută şi prin raportul de expertiză întocmit în cauză în care expertul desemnat precizează că societatea înregistrează în perioada litigioasă o diferenţă între cantitatea de energie produsă şi cea facturată şi că toate aceste pierderi şi consumuri nu au avut ca destinaţie realizarea de operaţiuni impozabile.
Se constată, deci, că societatea datorează T.V.A. în cuantumul calculat de organele de control, iar instanţa de fond a făcut o apreciere eronată a probelor dosarului şi a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Pentru aceste motive se va admite recursul declarat în cauză, se va casa sentinţa atacată, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş - Administraţia Finanţelor Publice Târgu Mureş, împotriva sentinţei nr. 84 din 15 mai 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea SC E. SA Târgu Mureş.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 242/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 198/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.P.... → |
|---|
