ICCJ. Decizia nr. 326/2004. Contencios. La încheierea de suspendare a judecarii cauzei. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.326
Dosar nr.3140/2004
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.V. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea hotărârii nr. 9643 din 22 aprilie 2003 şi recunoaşterea calităţii de refugiat cu acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 cu modificările ulterioare.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că părinţii săi s-au refugiat în luna octombrie 1940 din oraşul Cluj în Timişoara şi în timpul refugiuluilor, la data de 4 ianuarie 1944 s-a născut el, dobândind astfel calitatea de refugiat, pe care o avea şi părinţii săi.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 792 din 2 iulie 2003 a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 9643 din 22 aprilie 2003 emisă de pârâtă.
Totodată, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea derefugiat pentru perioada 4 ianuarie 1944 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu copiilor minori refugiaţi împreună cu părinţii sau născuţi în refugiu care au avutacelaşi statut de refugiat pe carel-au avut şi părinţii lor şi au suferit aceleaşi privaţiuni, până la data de 6 martie 1945.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că pentru dobândirea calităţii de refugiat este necesar ca datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă, persoanasă îşi schimbe domiciliul în altă localitate; ori contestatorul nu şi-a schimbat domiciliul fiind născut în localitatea Timişoara, oraş care aparţineStatutului Român.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că reclamantul T.V. s-a născut în perioada în care părinţii săi au fost refugiaţi, urmare a Diktatului de la Viena, din Cluj la Timişoara, judeţul Timiş din octombrie 1940 până în aprilie 1945, când s-au reîntors toţi în Cluj.
Potrivit prevederilor art.1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 asuferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atâtpersoana care asuferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi dinîmprejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice,a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioadarefugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuţiilor etnice.
Având în vedere considerentele de mai sus, care justifică pe deplin soluţia de admitere a acţiunii, motivele de recurs sunt neîntemeiate, acesta urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 792 din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 29 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 8782/2004. Contencios. Anulare Hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 8795/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|