ICCJ. Decizia nr. 8795/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8795/2004
Dosar nr. 5793/2004
Şedinţa publică din 7 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 decembrie 2003, reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând anularea hotărârii nr. 8273/7302 din 3 octombrie 2003, prin care i s-a respins în mod nejustificat, cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 431 din 3 martie 2004, a admis acţiunea reclamantului. A anulat hotărârea nr. 8673/7302 din 3 octombrie 2003, emisă de pârâtă. A obligat Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1941 - 6 martie 1945 şi să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu 1 martie 2003.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că declaraţiile martorilor T.V. şi T.G. fac dovada refugierii reclamantului, din Basarabia, începând cu anul 1941.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că se impune respingerea cererii reclamantului, întrucât nu s-a făcut dovada persecuţiei invocate, în raport cu probele administrate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de drepturi compensatorii, cetăţeanul român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, prin aceea că a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Totodată, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv declaraţie de martori, în sensul art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002.
În speţa de faţă, din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantul s-a născut la 29 august 1918 în Soroca - URSS, fiind fiul lui M. şi E., iar din declaraţiile martorilor T.V. şi T.G., autentificate sub nr. 1102 din 29 ianuarie 2003 şi nr. 907 din 27 ianuarie 2003, reiese că după evacuarea Basarabiei de către autorităţile române, din 1941, C.I. nu s-a mai întors în localitatea de domiciliu.
Astfel că declaraţiile martorilor precizaţi anterior fac dovada strămutării reclamantului, din anul 1941, ca urmare a refugierilor de persoane de pe teritoriul Basarabiei, ocupată de URSS în perioada 1940 - iunie 1941.
Cum strămutarea, respectiv refugierea din localitatea de domiciliu, este o modalitate de persecuţie etnică care operează pe toată perioada refugiului, instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt şi a aplicat prevederile Legii nr. 189/2000.
Aşa fiind, recursul declarat de pârât este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 431 din 3 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 326/2004. Contencios. La încheierea de... | ICCJ. Decizia nr. 327/2004. Contencios. Anulare dispozitie... → |
|---|
