ICCJ. Decizia nr. 331/2004. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.331
Dosar nr.3145/200.
Şedinţa publică din29 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prinsentinţa civilă nr. 864 din 16 iulie 2003Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca tardivă contestaţia formulată de reclamantul C.G. împotriva hotărârii nr. 4869/31 octombrie 2002 adoptată de Comisia de specialitatedin cadrul Casei Judeţene de Pensii Cluj pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prevederile O. G. nr. 105/1999.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut căhotărârea contestată i-a fost comunicată reclamantului la data de 11 noiembrie 2002 iar aceasta s-a adresat instanţei cu contestaţie la data de 26 iunie 2003, ceea ce reprezintă o încălcare a termenului de 30 de zile prevăzut imperativ de art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999.
Împotriva acestei soluţii a formulat recursreclamantul susţinând că ar fi intrat în posesia hotărârii contestate abia la data de 15 iunie 2003.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că hotărârea nr. 4869/31 octombrie 2002 adoptată de Comisia de aplicare a OG nr. 105/1999 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Cluj fusese comunicată reclamantului la data de 11 noiembrie 2002, iar acesta s-a adresat instanţei de contencios la data de 24 iunie 2003.
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva hotărârii adoptate de comisie persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Or, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul prevăzut de lege atrage decăderea, astfel că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins, recurentul neinvocând nici un motiv mai presus de voinţa sa care să-l fi împiedicat să respecte termenul legal de contestare a hotărârii respective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinţei civile nr. 864 din 16 iulie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şide contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 9080/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 423/2004. Contencios → |
---|