ICCJ. Decizia nr. 423/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.423
Dosar nr.4763/200.
Şedinţa publică din 3 februarie2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 septembrie 2003 reclamanta S.C. „A" S.A. Vaslui a chemat în judecată Ministerul Agriculturii şi Pădurilor, Apelor şi Mediului,solicitând obligarea acestuia să revină asupra refuzului de a verifica şi a aproba sumele necesare acordării de despăgubiri pentru seceta din anul 2003; să-i recunoască dreptul de a fi despăgubită cu suma de 14.416.317.000 lei, pentru culturile de grâu şi orz calamitate; să fie obligat pârâtul la plata imediată a acestor sume necesare investirii în culturile de toamnă pentru anul agricol următor; şi să fie obligaţi funcţionarii responsabili de acest refuz, în solidar cu ministerul la plata de daune materiale cauzate de întârziere, potrivit dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 29/1990.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că este unul din producătorii agricoli importanţi din judeţul Vaslui şi că în campania agricolă din toamna anului 2002 a semănat suprafaţa de 3698 ha cu grâu şi 285 ha cu orz. Aceste culturi au fost afectate atât de îngheţ, pentru care le-au fost date despăgubiri prin HG nr. 440/2003, cât şi de secetă, fenomen care a avut ca efect distrugerea lor parţială.
Ministerul Agriculturii avea obligaţia să verifice documentele înnanaintate de direcţiile judeţeneşi să aprobe sumele urmare despăgubirilor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 381/2002.
Curtea de Apel Iaşi prin sentinţa civilă nr. 138/CA din 13 octombrie 2003 a admis în parte acţiunea reclamantei, a recunoscut dreptul său de a fi despăgubită şi a obligat pârâtul la plata sumei de 14.416.317.000 lei şi a respins capătul de cerere privind daunele cerute în baza art. 12 şi 13 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, susţinând în esenţă că pentru a putea să soluţioneze în mod favorabil cererea de despăgubire, ministerul trebuie să aibe un temei legal şi că pentru calamitatea naturală de secetă, guvernul nu a emis o hotărâre în acest sens.
Se mai arăta că la data introducerii acţiunii reclamanta avea numai vocaţia de a fi despăgubită, dar nu avea şi dreptul recunoscut de lege potrivit art. 3 din Legea nr. 381/2002.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 381 din 13 iunie 2002, privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, după verificarea documentelor de constatare a calamităţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor aprobă sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe judeţe, care se transmit direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentarăjudeţeană şi a municipiului Bucureşti, precum şi direcţiilor sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Articolul 14 al Legii precizează că, Ministerul Agriculturii şi Pădurilor sesizează Guvernul, care în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate, declară stare de calamitate naturală prin hotărâre.
Prin acţiunea sa reclamanta a solicitat ca ministerul să-şi respecte obligaţia prevăzută de cele două texte ale legii aplicabile în materie.
De altfel, prin Ordinul ministrului nr. 416/2002 se stabilesc normele metodologice prin care legea urma să se aplice.
În loc să-şi îndeplinească obligaţiile legale la care se face trimitere în cele două articole ale legii, recurenta – pârâtă prin adresa nr. 12783 din 25 august 2003 i-a răspuns reclamantei – intimate că au fost acordate despăgubiri producătorilor pentru fenomenul de îngheţ, alt fenomen decât cel de secetă.
Cu privire la susţinerea privind necesitatea dovedirii încălcării unui drept subiectiv de către reclamantă, acest drept exista, el fiind prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 381/2002, care prevăd că ministerul trebuie să repartizeze sumele cuvenite ca despăgubiri şi să facă demersurile către guvern, care să aprobe hotărârea ca acestea să fie plătite.
În vederea îndeplinirii cerinţelor legale privitoare la introducerea recursului a fost depus la dosar Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 227 din 10 iulie 2001, privind delegarea de competenţă, pentru semnarea actelor de procedură la instanţele judecătoreşti, organele cu activitate jurisdicţională şi organele de urmărire penală.
De reţinut că, prin hotărârea nr. 1458 din 11 decembrie 2003 (după pronunţarea hotărârii atacate) Guvernul României a declarat zonă geografică calamitată judeţele Vaslui, Iaşi, Neamţ şi Galaţi.
Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică recursul declarat de pârât se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului împotriva sentinţei civile nr. 138/CA din 13 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 331/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6/2004. Contencios → |
|---|
