ICCJ. Decizia nr. 349/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 349
Dosar nr.566/200.
Şedinţa publică din30 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la 14 octombrie 2002, reclamanta S.C."I" SA Oradea a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi Direcţia Controlului Fiscal Bihor, solicitând anularea parţială a deciziei nr. 503 din 30 septembrie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, respectiv punctele 1 şi 2 dindispozitivul deciziei, anularea procesului verbal de control nr.4009 din 24 iunie 2002 încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor – Direcţia Controlului Fiscal şi suspendarea măsurilor de executare a sumelor impuse prin actul de control.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare- cumpărare ulei brut nr. 5781 din 27 septembrie 2001, vânzătorul S.C."M" SA i-a facturat cu titlu de avans suma de 60.000.000.000 lei din care taxa pe valoarea adăugată este de 9.579.831.933 lei.
Obiectul principal de activitate al său este producerea şi îmbutelierea uleiurilor vegetale, iar uleiul contractat este destinat pentru realizarea acestui obiect de activitate.
În derularea contractului părţile au încheiat la 13 februarie 2001 actul adiţional nr. 7132 prin care au stabilit ca preţul uleiului brut să fie cel practicat pe piaţă la momentul livrării, iar în data de 15 martie 2002 s-a încheiat un act adiţional prin care s-au decalat termenele de livrare a uleiului brut ce face obiectul contractului.
Atât organul de control cât şi cel de soluţionare a contestaţiei au apreciat că reclamanta nu are dreptul să deducă TVA în sumă de 9.579.831.933 lei aferentă avansului facturat în 24 octombrie 2001, cu motivarea că vânzătorul nu a livrat toată cantitatea de ulei brut contractată, situaţie în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.19 lit. b) din OUG nr.17/2000, respectiv, contribuabilul să justifice că bunurile sunt destinate pentru nevoile firmei şi sunt proprietatea acesteia.
În opinia reclamantei, cum bunurile au intrat în proprietatea sa, chiar dacă nu au fost predate, are dreptul la deducere.
Referitor la suma de 1.160.900.000 lei reprezentând TVA aferentă facturii seria BACL nr. 5278545 din 21 februarie 2002 emisă de S.C."D.N.A." SRL şi cuprinsă în decontul privind TVA pentru luna februarie 2002, apreciază că a dedus-o legal şi că susţinerea organului de control şi de soluţionare a contestaţiei că nu poate fi dedusă, întrucât programul de software nu a fost pus în funcţiune şi deci nu este utilizat pentru nevoile firmei nu are suport legal.
În ce priveşte impozitul pe profit în sumă de 710.201 lei cu majorările de întârziere şi penalităţile aferente şi suma de 73.602.138 lei TVA recalculată în luna martie 2002, cu care a fost diminuată pierderea înregistrată de societate, respingerea contestaţiei fiindcă nu a fost motivată în fapt şi în drept la acele puncte, nu este întemeiată întrucât motivaţia se găseşte la punctele anterioare.
Referitor la cererea de suspendare a executării actelor contestate, s-a arătat că dacă s-ar trece la executarea acestor acte anterior pronunţării unei hotărâri definitive şi executorii s-ar crea o prezumţie de prejudiciu pentru societate.
Prin sentinţa civilă nr. 643/CA-P din 19 decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin procesul verbal de control nr.4009 din 24 iunie 2002 şi menţinute prin Decizia nr.503 din 30 septembrie 2002a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins acţiunea introdusă de reclamanta S.C."I" SA Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5781 din 27 septembrie 2001 reclamanta a cumpărat de la S.C."M" SA Bucureşticantitatea de 5.045 tone ulei brut din floarea soarelui, preţul fiind achitat pentru toată cantitatea contractată în avans.
Potrivit art.19 lit. b) din OUG nr. 17/2000 pentru efectuarea dreptului de deducere a TVA aferentă intrărilor contribuabilii sunt obligaţi să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei şi sunt proprietatea acesteia.
Din cantitatea contractată până la data soluţionării contestaţiei reclamanta a recepţionat 59.250 kg şi respectiv53.200 kg cu procesul verbal de recepţie nr. 100016 din 19 decembrie 2001, dar nu a prezentat factura fiscală în baza căreia să poată deduce TVA aferentă conform art.19 din OUG nr.17/2000.
În ce priveşte cantitatea nelivrată, reclamanta n-a făcut dovada proprietăţii asupra bunului cumpărat.
Potrivit art.1300 C.civ. dacă mărfurile au fost vândute după greutate, cum este cazul în speţă, vânzarea nu se consideră perfectată decât după prealabila verificare a greutăţii iar în cauză şi a calităţii conform clauzelor contractuale art.2 până în acel moment (al cântăririi şi recepţiei) proprietatea mărfurilor vândute, riscurile rămânând asupra vânzătorului.
În ce priveşte suma de 1.160.900.000 lei TVA aferentă facturii BACL nr.5278545 din 21 februarie 2002, într-adevăr reclamanta n-a făcut dovada că cele 50 licenţe de sistem management cu cod de bare, denumit „Vital Track & Tracksolution" cumpărate în baza contractului de vânzare cumpărare nr.1256 din 18 februarie 2002 încheiat cu S.C."D.N.A."SRL Bucureşti, sunt destinate pentru nevoile firmei, recunoscând în motivarea acţiunii că programul software n-a fost pus în funcţiune întrucât societatea nu are dotarea necesară pentru a utiliza un astfel de produs şi că punerea în funcţiune a programelor respective depinde de bugetul de venituri şi cheltuieli.
Este însă de reţinut că din interpretarea art.19 lit. b) din OUG nr.17/2000 care se referă la bunuri destinate nevoilor firmei, rezultă că bunurile respective trebuie să fie destinate desfăşurării obiectului de activitate al firmei, în scopul obţinerii de venituri. Cum în speţă obiectul de activitate „producerea şi îmbuteliereauleiurilor vegetale", nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de textul de lege enunţat pentru ca reclamanta să-şi exercite dreptul de deducere a TVA aferent facturii cereprezintă contravaloarea programului software, acesta nefiind pus în funcţiune datorită lipsei dotării societăţii cu tehnologia necesară utilizării lui, dovadă certă că nu este destinat nevoilor firmei respectiv realizării de venituri câtă vreme aceasta nu are dotarea necesară pentru a-l folosi, aspect recunoscut de reclamantă.
Referitor la suma de 101.833.833 lei reprezentând cheltuiala cu amortizarea înregistrată în luna martie 2002 a programului software achiziţionat cu factura nr. 5278545 din 21 februarie 20092 emisă de S.C."D.N.A." SRL Bucureşti potrivit art.11 din Legea nr.15/1994 amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune, până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcţionare.
Cum în speţă, programul software n-a fost pus în funcţiune, cheltuiala de 101.833.833 lei cu amortizarea bunului respectiv nu este deductibilă fiscal.
În ce privesc sumele de 710.201 lei impozit pe profit pe anul 2001 majorările de întârziere în sumă de 43.322 lei şi penalităţile în sumă de 7.102 lei acestea au fost calculate de organul de control corect, urmare a înregistrării eronate de către reclamantă la cheltuieli deductibile fiscal a sumei de 2.880.804 lei reprezentând TVA dedus iniţial în baza art.18 din OUGnr.17/2000 şi regularizată prin decontullunii septembrie 2001.
Suma de 73.602.138 lei reprezentând TVA regularizată în luna martie 2002, cu care a fost diminuată pierderea înregistrată de societate pe trim.I 2002, a fost inclusă eronat de societatea reclamantă la cheltuieli deductibile fiscal.
De altfel, reclamanta în motivarea acţiunii referitor la aceste ultime sume arată doar că ele sunt impuneri determinate de măsurile luate cu privire la dreptul de deducere al TVA stabilite prin procesul verbal de control contestat şi Decizia de soluţionare a contestaţiei, că în situaţia anulării punctelor 1 şi 2 din procesul verbal de control nr. 3962 din 20 iunie 2002 şi a pct.1 din Decizia nr. 503/2000 se vor anula şi aceste măsuri.
Referitor la cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, instanţa reţine că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990 pentru luarea acestei măsuri, fapt ce rezultă din chiar motivarea capătului de cerere privind suspendarea.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs S.C."I" SA Oradea.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că existând un contract de vânzare-cumpărare între părţi,contract care este în vigoare, cumpărătorul a fost în drept să deducă taxa pe valoare adăugată aferentă facturii din data de 24 octombrie 2001, uleiul brut cumpărat fiind folosit în desfăşurarea activităţii principale a societăţii de producere şi îmbuteliere a uleiurilor vegetale.
S-a mai arătat că noul act normativ în vigoare care reglementează taxa pe valoare adăugată, Legea nr. 345/2002 prin care s-a abrogat OUG nr.17/2000, prevede că persoanele impozabile au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fieprestate de către o altă persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată.
În privinţa taxei pe valoare adăugată în suma de 1.160.900.000 lei, recurenta a susţinut că prevederile legale privind deducerea TVA nu impun condiţia punerii efective în funcţiune a bunurilor achiziţionate de către societatea comercială.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Se reţine că recurenta a susţinut că întreaga cantitate de ulei contractată i-a fost livrată de vânzător şi procesată ulterior, iar produsul finit valorificat,iar prin actul nr.3391 din 10 octombrie 2002 vânzătoarea a atestat că a înregistrat factura nr. 2721386 din 24 octombrie 2001 în evidenţele contabile aferente lunii octombrie 2002 şi în decontul TVA al acestei luni, achitând TVA la buget.
Recurenta face de asemenea referire la dispoziţiileLegii nr. 345/2002 referitoare la data la care dreptul la deductibilitate şi la rambursare este efectiv şi născut.
Astfel, art 22 (1) din Legea nr. 345/2002 prevede că „dreptul de deducere ia naştere în momentul în care TVA deductibilă devine exigibilă, iar dispoziţia din alin. (5) lit. a) prevede că TVA este datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să fie livrate.
Pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, se impune administrarea în cauză a unei expertize de specialitate, ocazie cu care să fie verificate actele depuse la dosarde societatea recurentă, pentru a se stabili dacă marfa a fost primită şi în ce măsură sunt aplicabile dispoziţiile noul act normativ invocat de societate.
Cu ocazia rejudecării cauzei şi suplimentării probatoriului, se vor avea în vedere şi vor fi analizate şi celelalte motive de recurs invocate de S.C."I" SA Oradea.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat în cauză urmează să fie admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Societatea comercială „I" SA Oradea împotriva sentinţei civile nr. 643/CA-P din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi30 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 330/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 372/2004. Contencios → |
|---|
