ICCJ. Decizia nr. 353/2004. Contencios. Anulare dispozitie Primar. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 353
Dosar nr.2105/2004
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată în fond după casare cu trimitere la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 1390/2003, reclamantul primarul Municipiului Buzău a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice,Banca Agricolă S.A. Bucureşti şi Sucursala Judeţeană Buzău a acesteia, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.16 nr. 0045 emis la data de 27 noiembrie 1996 de către Ministerul Finanţelor Publice în beneficiul Băncii Agricole S.A. pentru un teren în suprafaţă de 7.047 mp, situată în municipiul Buzău.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că acest certificat a fost emis nelegal, deoarece beneficiara Banca Agricolă S.A. nu deţinea nici în administrare şi nici în folosinţă terenul în litigiu situat la parterul unui bloc de locuinţe.
În cauză, a fost introdusă în calitate de pârâtă şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat care a preluat administrarea terenului în litigiu în baza OUG nr.10/2000 completată şi modificată prin Legea nr. 122/2001 şi în baza procesului verbal de predare primire din 3 mai 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 55 din 27 martie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca nefondată acţiunea formulată de Municipiul Buzău prin primar, reţinând că organele abilitate au eliberat Băncii Agricole S.A., sucursala Buzău certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.O. nr. 0045 din 27 noiembrie 1997 cu respectarea tuturor cerinţelor legale, acest act fiind supus regimului de publicitate imobiliară.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs primarul Municipiului Buzău, care a susţinut, în esenţă, că terenul pentru care s-a emis certificatul atestator al dreptului de proprietate nu a fost atribuit niciodată cu vreun titlu Băncii Agricole, astfel că ar fi trebuit să rămână în proprietatea municipiului şi în folosinţa intimatei pe durata existenţei construcţiei şi că, după clarificarea regimului juridic, terenulproprietatea municipiului rămâneîn folosinţa societăţii comerciale privatizate pe baza unei concesiuni acordate de Consiliul local al municipiului Buzău, pentru perioada maximă prevăzută de lege.
Recursul este nefondat.
Se reţine că în favoarea Băncii Agricole S.A. Bucureşti a fost emis de către Ministerul Finanţelor la data de 27 noiembrie 1996 certificatul deatestare a dreptului de proprietate seria M.O. nr. 0045 pentru un teren în suprafaţă de 70,47 mp pe care se situează sediul Sucursalei Băncii Agricole din Buzău.
Actele de la dosar contrazic susţinerile recurentului în sensul că intimata beneficiară nu a deţinut cu nici un titlu terenul ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigiu.
Prin Decizia nr. 92 din 14 iunie 1991, Primăria Buzău a transmis în folosinţă, pe durata existenţei construcţiei reprezentată de sediu bancă, terenul în suprafaţă de 1236 mp către Banca Agricolă S.A., sucursala Buzău.
De asemenea, prin hotărârea nr. 70 din 27 iunie 1993 a Consiliului local Buzău s-a decis concesionarea aceluiaşi teren în favoarea Băncii Agricole, pentru o perioadă de 99 de ani, 570 mp în folosinţă exclusivăşi 553,30 mp în folosinţă comună pe cote părţi şi s-a încheiat contractul de concesionare nr. 6672/1993.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, Băncii Agricole, sucursala Buzău revenindu-i în patrimoniu o cotă indiviză asupra terenului ocupat în suprafaţa de 70,47 mp iar documentaţia care a stat la baza emiterii acestui certificat a fost vizată de Consiliul Judeţean Buzău.
Prin procesul verbal din 19 mai 1995, s-au delimitat incintele societăţilor comerciale cu capital de stat şi ale Băncii Agricole S.A., sucursala Buzău, acest act fiind vizat de O.C.O.T.A. şi de Consiliul Judeţean Buzău.
De asemenea, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.0. nr. 0045 din 27 noiembrie 1997 a fost supus regimului de publicitate imobiliară conform art. 5 din HG nr. 834/1991, fiind transcris în registrul de transcripţiuni la Judecătoria Buzău.
Având în vedere considerentele prezentate, faptul că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică iar motivele de recurs sunt nefondate, urmează ca recursul de faţă să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primarul municipiului Buzău împotriva sentinţei civile nr. 55 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi30 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1523/2004. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 155/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|