ICCJ. Decizia nr. 4/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.4
Dosar nr.1905/2004
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei împotriva sentinţei civile nr.287/CA/2002 – P din 20 mai 2002 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta-pârâtă Direcţia generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, prin consilierul juridic Vasile Claudia, lipsind intimatul-reclamantM.H.
Procedura completă.
Consilierul juridic C.V. a susţinut recursul şi a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi pe fond respingerea ca nefondată a acţiunii reclamantului.
CURTEA
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 martie 2002 reclamantul M.H. a chemat în judecată Ministerul de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei,solicitând anularea deciziei pârâtului, comunicată prin adresa nr.228490/SC/II/4 februarie 2002 ca nelegală şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii în sensul aprobării stabilirii domiciliului său pe teritoriul României.
În motivarea cererii se invocă vicii de formă ale măsurii, iar pe fond se invocă îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de art.35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001.
Curtea de Apel Oradea prin sentinţa civilă nr.287 din 20 mai 2002 a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat actul atacat şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de stabilire a domiciliului în România prin Decizia adoptată conform art.39 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Ministerul de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, susţinând în esenţă că motivul respingerii cererii reclamantului a fost acela că el s-a aflat în România şi înainte de anul 1995, însă şederea sa a fost nelegală, având interdicţii de intrare în ţară pe perioada 20 august 1994 – 21 iulie 1995.Cu privire la viciile de formăs-a arătat că cererea a fost soluţionată de comisia legal constituită fiind avizată de şeful Direcţiei Generale şi aprobată de ministerul de interne.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art.35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.123/2001 aprobarea cererii de stabilire a domiciliului cetăţeanului străin, pe teritoriul României este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a 4 condiţii şi anume: la data depunerii cererii, perioada şederii temporare legale în cazul celor căsătoriţi cu cetăţeni români să fie de cel puţin 4 ani din ultimii 5, să dispună spaţiu de locuit corespunzător, să cunoască limba română la nivel satisfăcător şi să deţină mijloace de întreţinere la nivelul salariului mediu pe economie.
La data depunerii cererii de către reclamant acestea îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege, aşa după cum rezultă de altfel şi din raportul Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei nr.228490/2002.
Având în vedere însă faptul că reclamantul nu a formulat recurs împotrivit soluţiei care i-a admis numai în parte acţiunea, obligând pe intimatul-recurent să soluţioneze cererea de stabilirea domiciliului în România prin decizie, se va respinge ca nefondat recursul formulat de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei împotriva sentinţei civile nr.287/CA/2002– P din 20 mai 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 13 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9075/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 9078/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
