ICCJ. Decizia nr. 460/2004. Contencios. Anularea partiala a certificatuluide atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.460
Dosar nr.1971/2003
Şedinţa publică din5 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.M.M. a formulat acţiune la data de 10 februarie 2003, înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Industriei, S.C. „Apulum" S.AAlba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba Iulia să se dispună anularea încheierii de intabularea S.C. „Apulum" Alba Iulia asupra terenului în litigiu, anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0178/14 mai 1995,a adresei nr. 6798/1959 emisă de fostul Sfat Popular al Raionului Alba, a deciziilor nr. 83/1981 şi 356/1984 emise de Consiliul Judeţean Alba şi reînscrierea termenului în litigiu în Cărţile Funciare iniţiale.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că este proprietar al terenului, conform certificatului de moştenitor, că terenurile au fost trecute în prorietatea statului abuziv, prin decrete de expropriere după plecarea legală în Israel, decrete nepublicate şi în acest mod este încă în termen.
A mai precizat reclamantul că pe terenul în litigiu se află construcţiile industriale ale pârâtei S.C. „Apulum" Alba Iulia căreia i-a fost eliberat certificatul a cărei anulare parţială se solicită.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa nr. 70 din 12 martie 2003 a respins acţiunea reclamantului, reţinând în esenţă că reclamantula formulat acţiunea cu nerespectarea termenului de1 an de zile prevăzut, sub sancţiunea decăderii, de art. 5 din Legea nr. 29/1990, legea contenciosului administrativ, fiind stabilit că reclamantul a luat cunoştinţă de actul atacat încă de la 5 februarie 2001 şi apoi la 31 septembrie 2001 când într-o acţiune a mai fost solicitată anularea certificatului seria M03 nr. 0178/1993.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul solicitând a se desfiinţa hotărârea ca fiind nelegală, greşit fiind reţinută tardivitatea acţiunii, termenul de 1 an începând să curgă de la data de 10 decembrie 2002 când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1104/2000 de Tribunalul Alba, care a soluţionat o acţiune în temeiul Legii nr. 10/2001.
Sentinţa mai este criticată şi pentru că deşi constată tardivitateaacţiunii, analizează şi fondul cauzei, analiză care ajunge la pronunţarea unei soluţii nelegale penru aplicarea greşită a legii.
Recursul este nefondat.
În adevăr, recurentul–reclamant nefiind parte în actul administrativ atacat – certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0178 din 14 mai 1995, nu exista obligativitatea de a i se comunica.
În situaţia dată, cu referire la acţiunea reclamantului, procedura publicităţii imobiliare este mijlocul juridic care are drept scop să asigure opozabilitatea actului juridic atacat.
În cauză s-a făcut dovada că reclamantul a luat însă şi direct cunoştinţă de actul administrativ, fiindu-i comunicat la 5 februarie 2001 cu alte acte într-un alt dosar, după cum există doveditcă a şi formulat o acţiune în justiţiei, având temei în prevederile Legii nr.10/2001 în care a cerut şi anularea acestui certificat.
Acţiunea a fost depusă în instanţă la 10 februarie 2003, cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de art. 5 alineat ultim din Legea nr. 29/1990, termen calculat de la data dovezii de comunicare din 5 februarie 2001, comunicare efectuată în şedinţă publică într-o altă cauză, astfel că prima instanţă a reţinut în mod legal tardivitatea. Critica recurentului privind această soluţie este nelegală, termenul limită de 1 an de a sesiza instanţa este un termen de decădere substanţial de drept administrativ şi are ca efect, în caz de depăşire, pierderea dreptului subiectiv de a cere anularea actului administativ. Acest termen de decădere nu este susceptibil de suspendare, întrerupere şi repunere în termen.
Critica fiind fondul cauzei nu se mai analizează în raport de constataraa tardivităţii ca fiind legal reţinută de instanţa de fond.
Pentru aceste considerente urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de T.M.M. împotriva sentinţei civile nr. 70 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1508/2004. Contencios. Refuz restituire suma... | ICCJ. Decizia nr. 509/2004. Contencios → |
|---|
