ICCJ. Decizia nr. 563/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.563/2004
Dosar nr. 1484/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 februarie 2002, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 233, reclamanta SC C.C. SA a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov şi Ministerul Finanţelor, anularea deciziei nr. 74/2002, ca nelegală.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă că începând cu 6 aprilie 2001, s-a aflat în lichidare, conform sentinţei civile nr. 2762/2001, a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială şi că potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, penalităţile şi majorările de întârziere trebuiau calculate până la acea dată.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 317 pronunţată la 26 martie 2002, a respins ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC C.C. SA, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal nr. 803/2001, organele de control din cadrul Direcţiei Controlului Fiscal Ilfov au verificat modul de calcul, evidenţiere şi virare a obligaţiilor bugetare ce-i reveneau reclamantei, în perioada 1 octombrie 1998 - 31 august 2001, stabilind că aceasta datorează majorări de întârziere de 11.367.593.096 lei şi penalităţi în sumă de 17.170.651 lei.
Din totalul acestor sume, reclamanta a contestat numai majorările de întârziere şi penalităţile calculate după data de 6 aprilie 2001, invocând art. 37 din Legea 64/1995, potrivit căruia „nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate de la data deschiderii procedurii falimentului."
Legat de acest aspect, instanţa a reţinut că majorările de întârziere şi penalităţile reprezintă sancţiuni pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare calculate în baza art. 13 din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare şi că actele de control întrunesc condiţiile de legalitate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, instanţa a reţinut că reclamanta se află în procedura de reorganizare judiciară şi că activitatea acesteia se desfăşoară sub supravegherea administratorului judiciar, numit prin sentinţa civilă nr. 2762 din 6 aprilie 2001, de Tribunalul Bucureşti şi că nu a fost radiată din Registrul Comerţului, îndeplinind astfel această condiţie, pentru a figura ca parte în proces.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC C.C. SA, reiterând ca motive de recurs, dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995.
Recursul este nefondat.
Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să constate că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, este legală şi temeinică.
Rezultă că instanţa a analizat această apărare, reţinând că majorările de întârziere şi penalităţile la care recurenta a fost obligată, reprezintă sancţiuni pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare ce au fost stabilite în temeiul art. 13 din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare şi care nu pot fi suspendate, o dată cu declanşarea procedurii falimentului.
Critica fiind nefondată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă recursul, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C. C. SA, prin lichidator, împotriva sentinţei civile nr. 317 din 26 martie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5559/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 59/2004. Contencios → |
|---|
