ICCJ. Decizia nr. 632/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.632
Dosar nr.3635/200.
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 iulie 2003 şi completată cu cererea depusă la 18 septembrie 2003, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta Societatea comercială „L.S." a solicitat anularea deciziei nr.254 din 8 august 2003 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, anularea procesului-verbal de control nr. 7968 din 21 aprilie 2003 şi a dispoziţiei de urmărire nr. 3006 din 2 iulie 2003, acte emise de pârâta Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea, precum şi anularea actelor constatatoare de la nr. 399 la nr.570 din 13 iunie 2003, a actelor încheiate cu nr. 2754, nr. 2755, nr. 2756 la data de 17 iunie 2003 de pârâtul Biroul vamal de control şi vămuire la interior Baia Mare cu privire la obligaţia sa de aplăti taxa pe valoarea adăugată, taxe vamale, majorări de întârziere şi penalităţi aferente acestor taxe.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la restituirea sumelor reţinute în baza actelor administrative a căror anulare s-a cerut, cu plata dobânzilor aferente şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În Şedinţa publică din 18 septembrie 2003, pârâtul MinisterulFinanţelor Publice a invocat excepţia de necompetenţă teritorială în baza dispoziţiilor art. 6 din Legea nr.29/1990.
Prin sentinţa civilă nr.1393 din 18 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti,secţia de contencios administrativ a admis excepţia invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, reţinând că reclamanta are sediul în raza teritorială aacestei instanţe şi că, norma de competenţă cuprinsă în art. 6 din Legea nr. 29/1990 are caracter special şi derogatoriu de la dreptul comun, fiind aplicabilă cu prioritate în materia contenciosului administrativ.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a admis greşit excepţia de necompetenţă teritorială, deşidispoziţiile art. 6 din Legea nr. 29/1990 nu cuprind o normă de ordine publică şi într-o asemenea situaţie, reclamantul are dreptul să aleagă între norma de protecţie prevăzută în acest text de lege în favoarea sa şi norma de drept comun, potrivit căreia se poate adresa instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Legea nr. 29/1990 prevede în art.18 că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ.
Conform art. 5 şi art. 9 C. proc. civ., reclamanta asesizat Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de la sediul uneia din autorităţile administrative chemate în judecată pe calea contenciosului administrativ.
Instanţa de fond a apreciat eronat că nu sunt incidente aceste norme de competenţă teritorială din dreptul comun, faţă de prevederile art. 6 alin. (1)din Legea nr.29/1990, care prevăd competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului.
Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti este în principiu relativă, având caracter absolut numai în cauzele expres prevăzute de lege,când necompetenţa este de ordine publică şi potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ., părţile nu pot înlătura competenţa unei instanţe determinate pentru judecarea pricinii.
Instanţa de fond a considerat greşit că art. 6 din Legea nr. 29/1990 cuprinde o asemenea dispoziţie de ordine publică, prin care se atribuie instanţei de la domiciliul reclamantului o competenţă teritorială exclusivă.
Norma de competenţă teritorială din materia contenciosului administrativ a fost reglementată în favoarea reclamantului şi în consecinţă, la alegerea acestuia, poate fi înlăturată, prin sesizarea instanţei de la sediul autorităţii publice pârâte, în aplicarea regulilor din dreptul comun menţionate anterior.
Faţă de considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs şi în baza art.304 pct. 9 şi art. 313 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre soluţionare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Societatea comercială „L.S." SRLîmpotriva sentinţei civile nr. 1393 din 18 septembrie2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spresoluţionare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 630/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 656/2004. Contencios → |
|---|
