ICCJ. Decizia nr. 6994/2004. Contencios
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 6994 din 17 septembrie 2004
Prin acţiunea formulată la data de 4 iulie 2003, reclamantul U.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 4357 din 28 iunie 2003 şi obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că împreună cu familia sa, s-a refugiat în luna ianuarie 1941, din Satu Mare, unde avea domiciliul, în alte localităţi, respectiv la Cluj şi apoi în Ungaria, la Debrecen, astfel încât este îndreptăţit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 335 din 15 septembrie 2003, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe perioada 1 iulie 1941 - 31 august 1946.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâta a greşit, când a acordat reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, numai pentru perioada 1 iulie 1941 – 26 ianuarie 1942, în care a fost strămutat la Cluj, nu şi pentru intervalul de timp ulterior, când familia U. a fost strămutată la Debrecen.
Instanţa a apreciat că şi cetăţenii români care concurau la siguranţa circulaţiei pe calea ferată şi au fost mutaţi cu serviciul în localităţi locuite de populaţia maghiară, se încadrează în prevederile legii, ca persoane strămutate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a arătat că perioada în care tatăl reclamantului şi-a continuat activitatea la căile ferate maghiare (M.A.V.) în Debrecen, nu intră sub incidenţa legii, neputând fi dovedită persecuţia din motive etnice.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis, dar pentru alte considerente, decât cele expuse în motivele de casare.
Referitor la critica formulată de pârâtă, privind inexistenţa persecuţiei din motive etnice, pentru intervalul 1942 - 1945, această susţinere nu poate fi primită.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, tatăl reclamantului, de etnie română, a fost obligat ca împreună cu familia sa, să părăsească localitatea de domiciliu şi să se mute, iniţial la Cluj şi apoi la Debrecen (Ungaria), fiind nevoit pentru a-şi putea câştiga existenţa, să se supună măsurilor luate de fostele autorităţi maghiare, pe linia transferării în interesul serviciului.
În consecinţă, soluţia instanţei, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, şi pentru perioada ulterioară datei de 26 ianuarie 1942, este corectă.
De altfel, după pronunţarea sentinţei, prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, au fost modificate şi completate, fiind introdusă o nouă situaţie, ce intră sub incidenţa acestui act normativ şi anume, lit. g): persoana care „a fost evacuată din locuinţa pe care o deţinea” [art. 1 din Legea nr. 323/2004 (M. Of. nr. 635/19.07.2004)].
Recursul urmează însă, a fi admis, numai cu privire la perioada relativă la care se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în care sens s-a dispus modificarea sentinţei şi stabilirea datei limite finale, ca fiind 6 martie 1945, potrivit normelor în vigoare, şi nu 31 august 1946, cum a dispus din eroare, instanţa de fond.
| ← Magistrat militar. Pensie militară de stat. Indemnizaţie de... | ICCJ. Decizia nr. 1193/2004. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
