Magistrat militar. Pensie militară de stat. Indemnizaţie de dispozitiv lunară calculată numai în raport cu drepturile băneşti primite ca urmare a calităţii de militar

Baza de calcul folosită la determinarea pensiei militare de stat pentru magistraţii militari, stabilită conform art. 21 alin. 1 din Legea nr. 164/2001, republicată, conţine indemnizaţia de dispozitiv lunară de 25% calculată numai în raport cu drepturile băneşti primite ca urmare a calităţii de militar, iar nu şi în raport cu indemnizaţia lunară primită în calitate de magistrat, potrivit Legii nr. 50/1996.

(Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 9112 din 21 decembrie2004)

- Extras -

Prin acţiunea formulată şi precizată ulterior, reclamantul S.A. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea deciziei de pensionare nr. 097380 din 15 ianuarie 2002 şi decizia nr. 3 din 4 martie 2002, adoptată de Comisia de contestaţii, precum şi obligarea autorităţii administrative pârâte la emiterea unei noi decizii, prin care cuantumul pensiei să fie stabilit în raport cu baza de calcul, care să includă şi indemnizaţia de dispozitiv, pe care a primit-o în cursul activităţii sale de magistrat militar.

Tribunalul Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin sentinţa civilă nr. 418 din 31 ianuarie 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că drepturile sale de pensie au fost corect stabilite.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 531 din 23 iunie 2003, a respins recursul reclamantului ca nefondat, reţinând, în esenţă, că indemnizaţia de dispozitiv de care beneficiază şi magistraţii militari, în considerarea calităţii de militar, se raportează la drepturile băneşti la care aceştia beneficiază ca urmare a acestei calităţi.

Ca urmare a memoriului formulat de recurentul-reclamant S.A., Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat, la data de 22 iunie 2004, recurs în anularea hotărârilor de mai sus, invocând prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată, şi art. 330 pct. 2 C. pr. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile, precum şi prevederile art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/

2004, susţinând că instanţele au pronunţat hotărâri esenţial nelegale şi vădit netemeinice, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

în motivarea recursului în anulare, se susţine că reclamantul, care a avut calitatea de magistrat militar, cu ocazia pensionării, a optat pentru acordarea pensiei militare de stat, situaţie în care erau incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, potrivit cărora baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de serviciu este solda lunară brută avută în ultima lună de activitate.

Se mai susţine că, potrivit art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, solda brută lunară include solda de funcţii, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă, gradaţii şi indemnizaţia de dispozitiv care, potrivit art. 13, reprezintă o cotă de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit şi indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază.

S-a mai susţinut că, potrivit Anexei nr. 7 pct. 11 la Legea nr. 138/1999, magistraţii militari beneficiază de drepturile reglementate în legislaţia aplicabilă personalului autorităţii judecătoreşti, iar pentru calitatea de cadru militar în activitate beneficiază de:

- solda de grad şi gradaţiile calculate la aceasta, potrivit legislaţiei cadrelor militare în activitate;

- premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului militar, mai puţin cele care au corespondent în legislaţia aplicabilă organelor autorităţii judecătoreşti.

De asemenea, se susţine că, potrivit art. 2 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare, magistraţii militari au dreptul, pentru activitatea desfăşurată în această calitate, la o indemnizaţie de încadrare lunară, stabilită pe baza coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în Anexa nr. 1 din această lege.

în final, se susţine că baza de calcul folosită la determinarea pensiei militare de stat pentru magistraţii militari trebuia să includă şi indemnizaţia de dispozitiv de 25%, care trebuie raportată la toate drepturile băneşti, inclusiv la indemnizaţia de încadrare lunară, de care reclamantul beneficia în calitate de magistrat.

Ministerul Apărării Naţionale, prin întâmpinările depuse, a susţinut în mod consecvent că acţiunea şi, respectiv, recursul în anulare sunt nefondate, cuantumul pensiei militare de serviciu fiind stabilit în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză.

Recursul în anulare este nefondat.

Este necontestat că intimatul-reclamant, magistrat militar, cu ocazia pensionării, a optat pentru pensia militară de stat.

Problema pusă în cauza de faţă este dacă indemnizaţia de dispozitiv lunară, de 25%, care se include în baza de calcul a pensiei militare de stat, se calculează în raport şi cu indemnizaţia de încadrare lunară, pe care intimatul-reclamant o primea în calitate de magistrat potrivit Legii nr. 50/ 1996, cu modificările şi completările ulterioare, ori se calculează numai în raport cu drepturile băneşti primite ca urmare a calităţii de militar.

Interpretarea teleologică a dispoziţiilor legale incidente în cauză impune concluzia că indemnizaţia de dispozitiv lunară, de 25%, se calculează numai în raport cu drepturile băneşti primite ca urmare a calităţii de militar.

Astfel, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii în rezervă.

Noţiunea de soldă lunară este definită de prevederile art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, ca fiind compusă din: solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă, gradaţii şi indemnizaţia de dispozitiv.

La rândul său, indemnizaţia de dispozitiv este definită de prevederile art. 13 din aceeaşi lege, ca fiind formată dintr-o cotă de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază.

Deci, din prevederile legale citate mai sus, rezultă în mod neechivoc că indemnizaţia de dispozitiv, ca drept salarial acordat în considerarea calităţii şi activităţii de militar, se calculează prin raportarea cotei de 25% la drepturile băneşti de care cadrele militare beneficiază ca urmare a calităţii de militar.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, magistraţii militari pot opta între pensia de serviciu stabilită în condiţiile Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, şi pensia militară de serviciu, putând beneficia de prevederile legale mai favorabile.

Punctul de vedere exprimat în recursul în anulare, potrivit căruia indemnizaţia de dispozitiv ar trebui calculată prin raportarea cotei de 25%, şi la indemnizaţia acordată în condiţiile Legii nr. 50/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ar duce la combinarea dispoziţiilor mai favorabile din cele două legi şi la crearea unei reglementări noi.

Or, o astfel de soluţie este interzisă instanţei, care nu poate să-şi depăşească atribuţiile, prin imixtiunea în competenţele puterii legislative.

Având în vedere aceste considerente, instanţa a respins recursul în anulare ca nefondat, soluţia instanţei de fond şi a instanţei de recurs fiind legale şi temeinice.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Magistrat militar. Pensie militară de stat. Indemnizaţie de dispozitiv lunară calculată numai în raport cu drepturile băneşti primite ca urmare a calităţii de militar