ICCJ. Decizia nr. 7579/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.7579/2004
Dosar nr. 560/2004
Şedinţa publică din 14 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 2186 din 14 iulie 2003, reclamantul R.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 5466 din 23 iunie 2003, prin care pârâta i-a respins cererea privind stabilirea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea menţionată, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 8 iulie 1926, în comuna Hanceşti, judeţul Lăpuşna, din Republica Moldova, unde a locuit împreună cu părinţii săi, până în luna martie 1944, când au fost nevoiţi să se refugieze în Bucureşti şi nu s-au mai înapoiat în localitatea de domiciliu. A mai arătat că în mod nelegal, pârâta i-a respins cererea formulată în temeiul Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1511 din 2 octombrie 2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 5466 din 23 iunie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, statutul de refugiat şi să-i acorde drepturile aferente, conform Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada martie 1944 – martie 1945.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, deşi în anul şcolar 1943 – 1944, reclamantul era elev al Liceului Internat din Iaşi, acesta, minor fiind, îşi avea domiciliul în Republica Moldova, la părinţii săi, împărtăşind împreună cu aceştia, situaţia de refugiat, determinată de ocupaţia sovietică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o, ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, că soluţia instanţei de fond are în vedere doar starea de fapt, fără a face o analiză a probelor administrate.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că în ceea ce priveşte acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferenţiere în legătură cu persoanele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au suferit consecinţele refugiului, în această categorie intrând implicit şi copiii minori aflaţi în îngrijirea părinţilor, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi.
Faptul că la data refugiului, reclamantul, minor fiind, era elev al Liceului Internat din Iaşi, care se alfa în afara zonei de ocupaţie sovietică, nu este de natură să înlăture statutul de refugiat al acestuia, întrucât a continuat să se afle în întreţinerea părinţilor, menţinând legătura permanentă cu aceştia, pentru ca apoi să urmeze cursurile Liceului „Matei Basarab" din Bucureşti, localitatea de refugiu.
Prin urmare, reclamantul a împărtăşit întrutotul situaţia părinţilor săi, suportând consecinţele de ordin patrimonial şi moral ale refugiului care implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa, aşa cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1511 din 2 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7560/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7580/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
