ICCJ. Decizia nr. 8622/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8622/2004
Dosar nr. 4230/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 ianuarie 2004, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12814 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că părinţii săi s-au refugiat în iulie 1941, din comuna Feurdeni, judeţul Cluj, în municipiul Timişoara, oraş în care reclamantul s-a născut la 11 martie 1944, deci, în timpul refugiului familiei.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 172 din 4 februarie 2004, a admis acţiunea, cu motivarea că, la data naşterii sale, părinţii lui având statut de refugiaţi, acest statut a fost schimbat şi de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând în motivarea acestuia că intimatul-reclamant nu poate beneficia de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, persoanelor refugiate, deoarece legea prevede expres şi limitativ categoriile de persoane ce pot beneficia de prevederile ei, iar copiii născuţi în timpul refugiului, nu se încadrează în niciuna dintre ele, cu atât mai mult, cu cât nu sunt în situaţia de a-şi schimba domiciliul sau de a suferi persecuţii etnice.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Dispoziţiile Legii nr. 189/2000 nu prevăd în mod expres excluderea persoanelor născute în refugiu pe de o parte, iar pe de altă parte, copilul născut în refugiu nu are posibilitatea alegerii unui domiciliu, altul decât al părinţilor săi, astfel încât ar fi nejustificată aplicarea unui tratament discriminatoriu, în raport cu părinţii săi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 172 din 4 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 8620/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 8623/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|