ICCJ. Decizia nr. 877/2004. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 877/2004
Dosar nr. 3778/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, solicitând anularea hotărârii nr. 1142 din 12 mai 2003.
În motivarea acţiunii a arătat că prin hotărârea atacată, pârâta i-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
A susţinut că hotărârea este nelegală, deoarece a depus acte prin care a dovedit că părinţii săi au fost refugiaţi, iar, el, reclamantul, s-a născut în refugiu, astfel că în mod greşit nu i s-a recunoscut această calitate, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 938 din 28 august 2003, a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului, statutul de refugiat pentru perioada 12 iulie 1944 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada, cu actele depuse la dosar, că s-a născut în perioada în care părinţii săi se aflau în refugiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, susţinând, în esenţă, că instanţa a apreciat greşit starea de fapt şi a făcut o greşită aplicare a legii.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetăţenie română care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin HG nr. 127/2000 au fost asimilate persoanelor strămutate, şi cele refugiate.
Textele legale au avut în vedere persecuţii din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada de refugiu. Nu există nici o raţiune pentru care copiilor născuţi în timpul refugiului părinţilor, să nu li se acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, soluţia instanţei de fond fiind echitabilă.
Cum reclamantul s-a născut la 12 iulie 1944, în localitatea Calafindeşti, judeţul Suceava, unde se refugiaseră părinţii săi, din localitatea Horea, judeţul Satu Mare, Curtea de Apel a apreciat în mod corect că acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 189/2000.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 938 din 28 august 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 876/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 878/2004. Contencios → |
---|