ICCJ. Decizia nr. 8818/2004. Contencios. Refuz recunoaştere calitate de luptător în Rezistenţa Anticomunistă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 8818/2004

Dosar nr. 1573/2004

Şedinţa publică din 8 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

C.T. a chemat în judecată Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să i se acorde calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, conform OUG nr. 214/1999.

Reclamantul a arătat că în mod nejustificat i s-a respins cererea, întrucât îndeplineşte condiţiile legale.

Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 531 din 8 septembrie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, în baza art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 961 din 14 noiembrie 2003, a respins acţiunea, reţinând că reclamantul nu a făcut dovada, cu actele prezentate, că se încadrează în dispoziţiile art. 2 şi 3 din OUG nr. 214/1999; astfel, Decizia de respingere se justifică.

Considerând hotărârea nelegală, reclamantul a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, admiterea acţiunii, în sensul obligării pârâtei, la emiterea unei hotărâri, prin care să i se recunoască calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, conform OUG nr. 214/1999.

Susţine că instanţa a interpretat greşit probele administrate.

Datorită arestării tatălui său, din motive politice, cât şi protestului său, adresat cu scrisori, conducerii Partidului Muncitoresc Român, a fost supus unor măsuri abuzive din partea celor care au deţinut puterea politică, fiind urmărit de organele fostei securităţi, timp de un an, începând cu data de 30 iunie 1962, până la 27 iunie 1963, pentru „agitaţie cu caracter duşmănos împotriva sectorului socialist din agricultură" şi a fost scos din cadrele armatei, unde era ofiţer într-o unitate militară de aviaţie.

Recursul este fondat, în baza considerentelor ce se vor arăta:

Prin OUG nr. 214/1999, se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.

Art. 2 prevede: „Constituie infracţiuni săvârşite din motive politice, infracţiunile care au avut drept scop, acţiunile menţionate la lit. a) - e)", iar prin măsuri administrative abuzive, se înţelege conform art. 3, „orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţii ori de alte organe, ca urmare a săvârşirii unor fapte în scopurile menţionate la lit. a) - e)", în baza cărora s-a dispus privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări, internarea în spitale de psihiatrie, stabilirea de domiciliu obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate, deportarea în străinătate, după data de 23 august 1944, din motive politice.

Cererea făcută de reclamant, pentru acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, a fost respinsă prin Decizia nr. 236 din 12 octombrie 2000, reţinându-se că acesta nu a fost condamnat sau supus unei măsuri administrative abuzive, din motive politice.

Din actele de la dosar, rezultă cert că tatăl reclamantului, C.M., a fost arestat de la 15 iulie 1961, până la 19 aprilie 1962, pentru activitate de propagandă duşmănoasă împotriva regimului democrat din R.P.R. şi împotriva sectorului socialist din agricultură şi că reclamantul a făcut diligenţe, pentru eliberarea acestuia, la conducerea de partid, fiind şi el în preocuparea organelor de securitate, din 30 iunie 1962, până la 27 iunie 1963, pentru verificare „suspiciuni de agitaţie cu caracter duşmănos împotriva sectorului socialist al agriculturii".

Reclamantul, ofiţer activ aviaţie, a fost trecut în rezervă la 18 mai 1963.

În condiţiile date, instanţa, în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., trebuia să dispună completarea probatoriului, pentru a verifica, dacă măsurile respective administrative sunt abuzive, în acest sens trebuiau solicitate relaţii de la S.R.I., dacă în perioada 30 iunie 1962 - 27 iunie 1963, reclamantul a fost privat de libertate, pentru efectuarea de cercetări sau, verificarea suspiciunilor de „agitaţie cu caracter duşmănos împotriva sectorului socialist al agriculturii", s-a făcut în libertate.

Pentru verificarea susţinerii reclamantului, că a fost scos din armată, pe considerent politic, de asemeni trebuiau solicitate relaţii la Ministerul Apărării Naţionale.

Urmează a se admite recursul, în baza art. 313 C. proc. civ. şi a se casa sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C.T. împotriva sentinţei civile nr. 961 din 14 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8818/2004. Contencios. Refuz recunoaştere calitate de luptător în Rezistenţa Anticomunistă. Recurs