ICCJ. Decizia nr. 8815/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 8815/2004

Dosar nr. 5061/2003

Şedinţa publică din 8 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

M.I., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Covasna, a solicitat anularea hotărârii nr. 304/2002, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia, să emită o nouă hotărâre, care să constate că perioada 2 decembrie 1953 - 1 noiembrie 1956, se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 261/F din 28 octombrie 2003, a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi în fond, a admis acţiunea, reţinând că reclamantul a efectuat stagiul militar, în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada solicitată.

Considerând hotărârea nelegală, pârâta a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, întrucât reclamantul nu şi-a satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 şi 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii şi a municipiului Bucureşti, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverinţele eliberate de Centrele militare judeţene sau de U.M. 02405 Piteşti.

Cu livretul militar se face dovada că în perioada 2 decembrie 1953 - 1 noiembrie 1956, reclamantul a efectuat stagiul militar în detaşamente ale serviciului muncii, „soldat neinstruit", „mână de lucru".

Faţă de probele administrate, în mod justificat instanţa a admis acţiunea; astfel, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Covasna împotriva sentinţei civile nr. 261/F din 28 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8815/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs