ICCJ. Decizia nr. 933/2004. Contencios. Conflict negativ de competenţă (refuz acordare drepturi conform D.L. 118/1990). Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.933

Dosar nr.2949/2004

Şedinţa de la 3 martie 2004

Asupraconflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

P.G. în contradictoriu cu Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială Satu-Mare, a solicitat anularea deciziei nr. 71 din 12 iunie 2003 prin care i s-a respins cererea pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.

Tribunalul Satu-Mare, prin sentinţa civilă nr. 386/D/ 8 decembrie 2003, în baza art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Prin sentinţa nr. 96/CA/2004-P din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Satu-Mare în baza art. 2 pct.1 lit. c) C. proc. civ. şi constatând existenţa conflictului negativ de competenţă a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru emiterea regulatorului.

Potrivit art. 20 pct .2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă, când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă incompetente de a judeca aceeaşi pricină, iar conformart. 22 (2) C. proc. civ., conflictul ivit se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de obiectul pricinii, contestarea unei decizii date în aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, se constată că, tribunalului îirevine competenţa de soluţionare în baza art. 2 pct.1 lit. c) C. proc. civ., astfel că acestuia i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe P.G. şi Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială Satu -Mare în favoarea Tribunalului Satu-Mare.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 933/2004. Contencios. Conflict negativ de competenţă (refuz acordare drepturi conform D.L. 118/1990). Stabilirea competenţei