ICCJ. Decizia nr. 12/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la 23 februarie 2004, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 9353 din 16 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, fiind născută în perioada refugiului părinților.

Prin sentința civilă nr. 203 din 15 martie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei, reținând în esență, că aceasta s-a născut la 5 iunie 1944, în localitatea de domiciliu, Apateu, iar declarațiile martorilor, care susțin că părinții reclamantei s-au refugiat din motive etnice, în septembrie 1942, în localitatea Sititelec, nu pot fi reținute, atâta vreme, cât contravin unui act oficial, respectiv certificatul de naștere al reclamantei, care atestă că mama acesteia se afla în iunie 1944, în localitatea Apateu, unde a și născut.

împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta, solicitând casarea hotărârii și, pe fond, admiterea acțiunii.

Recurenta a susținut că în urma Dictatului de la Viena, în perioada iunie 1942 - martie 1945, familia sa s-a refugiat din localitatea Apateu, cedată Ungariei, în localitatea Sititelec, unde ea s-a născut, aspect dovedit cu declarațiile de martori depuse la dosarul cauzei și certificatul de botez, în subsolul căruia se menționează că familia sa se întorsese din refugiu.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a apreciat în mod corect, că atâta vreme, cât din certificatul de naștere al recurentei rezultă că aceasta s-a născut la 5 iunie1944, în localitatea de domiciliu, Apateu, orice altă probă administrată în cauză, respectiv declarațiile martorilor, este irelevantă în raport cu acest act oficial, care atestă, practic, faptul că mama recurentei nu s-a refugiat în 1942, din motive etnice, iar recurenta nu s-a născut în timpul refugiului familiei. Este, de asemenea, irelevantă în acest context, și nota din subsolul certificatului de botez la care recurenta face referire.

Față de considerentele expuse și constatând că potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea a respins ca nefondat, prezentul recurs.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 12/2005. Contencios