ICCJ. Decizia nr. 1/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 15 ianuarie 2003, F.T.C.C. F. Maramureș, în calitate de mandatar al Cooperativei asociate C. Săpânța, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, în privința Anexei nr. 27 nr. crt. 17, 22 și 28.
Este vorba de un act administrativ de autoritate prin care s-a atestat apartenența la domeniul public al comunei Câmpulung la Tisa, a unor construcții edificate cu destinația de cofetărie, cooperativă veche și magazin alimentar.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea guvernamentală supusă controlului jurisdicțional este nelegală și nesocotește dreptul său de proprietate, deoarece bunurile imobile menționate mai sus nu au aparținut niciodată statului sau unităților sale administrativ-teritoriale și nici nu sunt, prin natura lor, de uz sau de interes public. Ele au fost construite de cooperativă (cu destinația de spații comerciale, unități de alimentație publică și prestări servicii) care le-a folosit neîntrerupt și a achitat impozitul pe clădiri, la organele fiscale.
în drept, reclamanta a invocat prevederile art. 3 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 160 din Legea nr. 109/1996, precum și art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
La termenul din 26 februarie 2003, Ministerul Administrației Publice a formulat o cerere de intervenție în interesul Guvernului și a solicitat respingerea acțiunii principale, ca inadmisibilă și neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 334 din 2 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile ridicate de pârât, referitoare la calitatea procesuală și de mandatar a F. Maramureș.
Totodată, a admis acțiunea principală, astfel cum a fost formulată și în sfârșit, a respins cererea de intervenție a Ministerului Administrației Publice, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut că prin adoptarea hotărârii guvernamentale atacate, pe calea contenciosului administrativ, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, asupra construcțiilor în litigiu. Că, dreptul invocat nu este un drept individual, ci un drept de proprietate de grup, ocrotit de lege.
Pe de altă parte, construcțiile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unității administrativ-teritoriale, deoarece ele nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de bunuri enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâtul Guvernul României.
Recurentul a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
- instanța de fond a reținut în mod eronat că intimata reclamantă F. Maramureș, pentru C. Săpânța, are legitimare procesuală activă în prezenta cauză, decurgând din existența dreptului său de proprietate asupra imobilelor, deși cu probele administrate s-a stabilit că este doar un constructor de bună credință;
- hotărârea guvernamentală nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate privată în favoarea unității administrativ-teritoriale, ci se limitează la atestarea unui regim juridic, diferențiat de regimul juridic al proprietății private.
Prin urmare, actul administrativ nu poate vătăma dreptul de proprietate pretins de reclamantă, asupra acelor construcții;
- în condițiile în care cooperativa nu face dovada că a solicitat și obținut în prealabil, anularea hotărârii consiliului local și a celui județean privind bunurile respective, acțiunea în contencios administrativ era inadmisibilă și trebuia respinsă ca atare.
Recursul este nefondat, sub aspectul tuturor criticilor formulate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Nu se contestă de toți participanții la proces, că bunurile imobile în discuție, anume cofetăria, cooperativa veche cu anexe și magazinul universal, situate în comuna Câmpulung la Tisa, județul Maramureș, au fost edificate de către cooperativa de consum reclamantă, cu resurse proprii, pe suprafețe de teren atribuite în folosință, prin decizia organului de stat competent, potrivit legii atunci în vigoare.
Ele fac parte din patrimoniul cooperativei, fiind înregistrate ca atare în contabilitate și declarate la organele financiare, în vederea plății impozitului aferent.
Calitatea de constructor de bună credință a reclamantei, asupra construcțiilor astfel edificate pe terenuri ce aparțin domeniului public, nu a fost contestată nici ea de către pârât.
Atât Guvernul României, cât și intervenientul Ministerul Administrației Publice nu au putut dovedi apartenența construcțiilor, la domeniul public sau domeniul privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială ele sunt situate.
în calitate de constructor de bună credință, reclamanta Cooperativa asociată C. Maramureș, reprezentată legal în proces de către F.T.C.C. F. Maramureș, are, indiscutabil, un interes legitim pentru a cere și obține în justiție, pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a actului administrativ, prin care autoritatea publică emitentă îi neagă această calitate și implicit, consecințele juridice pe care ea le generează.
Așa fiind, înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că prima instanță a stabilit în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în prezenta cauză și că excepția invocată de pârât sub acest aspect, nu este întemeiată.
Prin denumire și conținut, hotărârea guvernamentală are natura unui act administrativ de autoritate, adoptat după însușirea listelor de inventar privind bunurile domeniale, de către consiliile locale și consiliile județene, prin hotărâri, în condițiile prevăzute de normele Legii nr. 213/1990.
Aceste hotărâri ale autorităților deliberative ale administrației publice locale pregătesc, așadar, adoptarea actului final, adică a hotărârii guvernamentale, ale cărui efecte juridice vizează însăși caracterul bunurilor menționate în anexe, adică tocmai apartenența lor la proprietatea publică a comunei, orașului sau județului, după caz.
în speță, ceea ce vatămă pe reclamantă, în interesul legitim invocat, nu este hotărârea consiliului local comunal sau a celui județean, de însușire a unor liste de inventar, ci actul final al Guvernului, care consfințește un alt regim juridic al construcțiilor ridicate cu resurse proprii și utilizate fără întrerupere potrivit destinației inițiale, de spații comerciale și sediu al cooperativei de consum.
Admițând acțiunea și anulând actul administrativ în limitele arătate, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului, dar cu substituirea motivării, în sensul considerentelor analizate în această decizie.
Văzând dispozițiile art. 52 alin. (1) al Constituției revizuite, art. 3 alin. (4), art. 7 și 21 din Legea nr. 213/1998,art. 1 și 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
| ← ICCJ. Decizia nr. 288/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 12/2005. Contencios → |
|---|
