ICCJ. Decizia nr. 1328/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1328/2005

Dosar nr. 6501/2004

Şedinţa publică din 1 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul U.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 6831 din 2 iulie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri care să constate că perioada 22 mai 1957 - 31 decembrie 1958 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, iar pentru perioada 14 septembrie 1959 - 15 noiembrie 1959, acordându-i-se drepturile de către pârâtă.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că, deşi îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege, pârâta a refuzat să-i acorde drepturile solicitate.

Curtea de Apel Dolj, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat hotărârea atacată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că perioada menţionată de reclamant, se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, reţinând, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada efectuării stagiului militar într-un detaşament de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta, susţinând că, din actele dosarului nu rezultă că detaşamentele de muncă în care a lucrat reclamantul, au făcut parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii, ori de prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste detaşamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Din livretul militar al reclamantului U.G., rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în perioada 22 mai 1957 - 31 decembrie 1958, la U.M. 04195, iar în perioada 14 septembrie 1959 - 15 noiembrie 1959, a satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetăţeni români, care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă, în perioada 1950 - 1961, iar detaşamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.

Or, în cauză, recurentul-reclamant a satisfăcut stagiul militar în unităţi militare din sistemul fostului Minister al Forţelor Armate, motiv pentru care se constată că recursul este nefundat şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează să fie admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 252 din 22 aprilie 2004, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul U.G.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1328/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs