ICCJ. Decizia nr. 156/2005. Contencios

Prin acțiune în contencios administrativ, reclamantul S.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 4114 din 16 martie 2005, a Casei Județene de Pensii Mureș și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 183 din 20 iunie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de S.A., motivând că petentul nu se poate bucura de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât acesta s-a mutat în teritoriul Ardealului de Nord, fără, însă, a dovedit persecuții determinate de această schimbare de domiciliu.

împotriva sentinței menționate a declarat recurs, S.A., care a motivat, în esență, că schimbarea de domiciliu nu a fost o schimbare determinată de voința liberă a familiei, ci o schimbare determinată de condițiile de tratament a minorităților naționale, adică forțată.

Recursul este nefondat.

în susținerea acțiunii, reclamantul a depus acte din care a rezultat că familia acestuia și-a schimbat domiciliul din satul Dileu Nou, județul Mureș, în altă localitate, respectiv Târgu Mureș, în noiembrie 1940.

în aceste condiții, instanța de fond a apreciat în mod corect că petentul nu se poate bucura de prevederile Legii nr. 189/2000, dat fiind că acesta s-a mutat în teritoriul Ardealului de Nord, fără, însă, a dovedi persecuții determinate de această schimbare de domiciliu.

Față de cele ce preced, recursul declarat se vădește nefondat și a fost respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 156/2005. Contencios