ICCJ. Decizia nr. 5383/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 8 februarie 2005, la Tribunalul București, reclamanta P.Ș.L., în calitate de procuror, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, să-i restituie parțial sumele de bani reținute cu titlu de impozit în perioada 1 iulie 2002 - 28 septembrie 2004, conform cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzută de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată prin distincțiile intitulate "Meritul judiciar", cu aplicarea coeficientului de inflație defalcat pe fiecare lună și a dobânzii legale, prevăzută de Codul de procedură fiscală, până la stingerea definitivă a datoriilor.
La data de 2 martie 2005, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București și a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului și a ministrului finanțelor publice.
Prin sentința civilă nr. 1132 din 14 martie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținând că restituirea sumelor reprezentând impozit pe venit se încadrează în sfera reglementată de art. 39,art. 58 și art. 112 pct. 1 lit. b) și pct. 7 C. proc. fisc.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a invocat din oficiu excepția de necompetență materială și prin sentința civilă nr. 1436 din 7 septembrie 2005, a admis această excepție, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București și constatând existența unui conflict negativ de competență, a înaintat dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului ivit.
Hotărând astfel, Curtea de Apel București a considerat că raportul juridic dedus judecății este un raport de muncă, pentru că se solicită drepturi salariale a căror existență nu poate fi stabilită decât în conformitate cu prevederile Codului muncii, și nu în procedura specială reglementată de O.U.G. nr. 177/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2003.
învestită în soluționarea prezentului conflict negativ de competență, Curtea a stabilit că Tribunalul București este competent să judece pricina în primă instanță, pentru următoarele considerente:
Acțiunea formulată de reclamantă are ca obiect obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale provenite din reducerea cotei procentuale a impozitului pe venit prevăzută în Legea nr. 92/1992.
Cum drepturile solicitate sunt de natură salarială și nu s-a contestat modul lor de calcul, Curtea de Apel București a constatat corect că nu este competentă material să judece un litigiu de muncă, pentru care art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., a prevăzut competența tribunalului de a se pronunța în primă instanță.
în consecință, față de obiectul pricinii, nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 177/2002, aprobată prin Legea nr. 347/2003 și nici normele de competență materială cuprinse în art. 42, cu atât mai mult, cu cât drepturile salariale au fost solicitate cu începere de la 1 iulie 2002, anterior datei la care a intrat în vigoare acest act normativ.
Pentru considerentele expuse, Curtea a stabilit că Tribunalul București, ca instanță cu plenitudine de competență în materia conflictelor de muncă, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., este competent să judece pricina în primă instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 933/2005. Contencios → |
|---|
