ICCJ. Decizia nr. 4/2005. Contencios. Anulare Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4/2005
Dosar nr. 3668/2004
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 octombrie 2003 şi precizată la 26 noiembrie 2003, reclamantele S.M., C.I., I.A., P.E., F.M., H.I. au chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi comuna Giuleşti, judeţul Maramureş, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze HG nr. 934/2002 prin care s-au trecut în domeniul public, terenurile de la poziţiile 24, 64 şi 78 din Anexa nr. 35 (M. Of. nr. 665 bis/9.09.2002), cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantele au susţinut că bunurile cuprinse în Anexa nr. 35 la pct. 24, 64 şi 78 au aparţinut antecesorilor lor, aşa cum rezultă din extrasul de Carte Funciară 3152 - foaia de posesiune a comunei Giuleşti şi că despre această trecere a bunurilor în domeniul public, reclamanţii au luat cunoştinţă în luna august 2003, în faţa instanţei de apel şi imediat după această dată au demarat procedura graţioasă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
La data de 12 decembrie 2003, Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat cerere de intervenţie prin care a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în contencios administrativ şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor.
Prin sentinţa nr. 50 din 14 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins ca tardiv introdusă, acţiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanţi.
A respins ca inadmisibilă, cererea de intervenţie în interesul Guvernului României, formulată de Ministerul Administraţiilor şi Internelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Cluj a reţinut în esenţă că reclamantele au formulat acţiunea în faţa instanţei de contencios administrativ, peste termenul prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs, S.M., C.I., I.A., P.E., F.M., H.I., criticând-o pentru netemeinicie şi, motivând că au luat cunoştinţă de trecerea bunurilor, respectiv terenul în suprafaţă de 2808 mp, în mod abuziv, în domeniul public al statului în data de 20 august 2003, în faţa instanţei de apel, iar la data de 22 august 2003 au expediat Guvernului, o cerere de anulare a HG nr. 934/2002, iar răspunsul Guvernului a fost primit la data de 31 octombrie 2003, după 70 de zile.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerentele.
Intrarea în vigoare a normei juridice este nemijlocit legată de împrejurarea că orice nouă reglementare, adresându-se cetăţenilor (conduitei lor), trebuie să fie cunoscută de către aceştia, potrivit principiului de drept nemo consetur ignorare legem - nimeni nu se poate scuza invocând necunoaşterea legii.
Pentru ca acest principiu să nu fie o simplă ficţiune, trebuie asigurate condiţiile cunoaşterii normei de drept. De aceea, este de principiu că normele juridice intră în vigoare de la data aducerii lor la cunoştinţa publică (data publicării lor sau data la care ele au fost efectiv aduse la cunoştinţă). Face excepţie de la acest principiu, situaţia în care în conţinutul actului normativ în care apare norma juridică, se prevede intrarea în vigoare la o altă dată decât publicarea normei (aducerea sa la cunoştinţă).
Din momentul intrării sale în vigoare, norma juridică guvernează deplin relaţiile sociale; din acest moment nimeni nu se poate sustrage comandamentului normei juridice, pe motiv că nu o cunoaşte. Această regulă se explică prin aceea că autoritatea normei juridice, obligativitatea sa, ar fi puse sub semnul îndoielii dacă s-ar admite scuza ignoranţei.
Funcţionează, deci, în această materie, o prezumţie absolută a cunoaşterii legii, prezumţie ce nu poate fi răsturnată prin dovada contrarie. În baza acestei prezumţii, toţi cetăţenii trebuie să cunoască legile, motiv pentru care recurentele nu se pot prevala de faptul că au luat cunoştinţă de prevederile hotărârii Guvernului a cărei anulare se cere, în data de 20 august 2003, în faţa instanţei de apel.
Astfel că, intrarea în vigoare a HG nr. 934/2002 a constituit momentul de la care au început să curgă termenele prevăzute de Legea nr. 29/1990, pentru anularea actului administrativ.
Înainte ca partea vătămată printr-un act administrativ să ceară anularea actului, ea trebuie să se adreseze pentru apărarea dreptului său, autorităţii emitente, în termen de 30 de zile de la aceasta. În următoarele 30 de zile, ea poate sesiza tribunalul, dacă nu este mulţumită de soluţia dată reclamaţiei sale.
Art. 5 alin. (1) - (3) din Legea nr. 29/1990 prevede posibilitatea ca cel vătămat în dreptul său, să formuleze reclamaţie în faţa autorităţii administrative ierarhic superioare.
Conform dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, introducerea cererii în instanţă nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Prin urmare, alin. (1) al art. (5) din Legea nr. 29/1990 are ca obiect acţiunea administrativă prealabilă, mai exact recursul graţios; alin. (2), are ca obiect acţiunea în justiţie în ipoteza unei nemulţumiri la recursul graţios; alin. (3) are ca obiect acţiunea în justiţie în ipoteza unei nemulţumiri la recursul ierarhic; alin. (4) vizează acţiunea în justiţie în ipoteza „nerezolvării reclamaţiei, fie de autoritatea emitentă, fie de autoritatea ierarhică, în termen de 30 de zile", iar alin. (5) este numitor comun, atât pentru „recursul administrativ prealabil" (graţios sau ierarhic), cât şi pentru „sesizarea tribunalului".
Faţă de cele de mai sus, rezultă că analiza naturii juridice a termenului de 30 de zile de sesizare a tribunalului, nu poate fi separată de analiza naturii juridice a termenului de un an.
Fiecare are, desigur semnificaţia sa, dar semnificaţia unuia o determină pe a celuilalt, conturând regimul juridic al sesizării instanţelor de contencios administrativ, ca regim de drept comun, astfel că ambele sunt termene de prescripţie, după împlinirea cărora nu se mai poate cere anularea actului administrativ considerat ilegal şi nici obligarea unei autorităţi administrative, de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.
Curtea constată că instanţa de fond a stabilit o corectă situaţie de fapt şi urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M., C.I., I.A., P.E., F.M., H.I. împotriva sentinţei civile nr. 50 din 14 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 399/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 400/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
