ICCJ. Decizia nr. 6000/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1945 din 14 noiembrie 2001, reclamanta C.N.F. G.N. SA a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să dispună anularea deciziei nr. 1602/2001, emisă de pârât, cu consecința exonerării sale de plata sumei de 1.628.487.960 lei T.V.A. suplimentar și a majorărilor de întârziere aferente, în cuantum de 696.652.132 lei.
Reclamanta a solicitat, de asemenea, anularea deciziei menționate, și referitor la suma de 237.967.619 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii cu majorările aferente, precum și cu privire la suma de 307.594.578 lei, reprezentând majorări de întârziere a plății debitului privind fondul de învățământ și fondul de handicap.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu datorează sumele reținute prin actul contestat și că organul de control a făcut o greșită aplicare și interpretare a normelor legale incidente.
în cauză a fost introdusă în calitate de pârâtă și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Giurgiu, emitenta actului de control contestat.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 106/2003, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea în parte a deciziei nr. 1602/2001, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru suma de 696.652.135 lei majorări de întârziere, suma datorată fiind de 200.204.063 lei, pentru 1.983.427.305 lei T.V.A. suplimentar și majorări de întârziere de 391.346.421 lei, reținând în motivarea soluției, că sumele datorate de reclamantă sunt cele indicate în raportul de expertiză contabilă, altele decât cele stabilite prin actul de control.
Recursurile declarate împotriva acestei sentințe de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Giurgiu, au fost admise de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 146 din 20 ianuarie 2004. S-a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, aceleiași instanțe, pentru rejudecare. S-a reținut că sentința atacată este nemotivată în fapt și în drept, instanța de fond având obligația să pronunțe o soluție motivată cu privire la obiectul acțiunii, în raport cu situația de fapt și cadrul legal aplicabil.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1227 din 12 mai 2004, a respins acțiunea reclamantei C.N.F. G.N. SA, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Giurgiu, ca neîntemeiată.
în motivarea acestei din urmă hotărâri, instanța de fond a reținut că reclamanta datorează bugetului de stat, suma de 1.628.487.960 lei reprezentând T.V.A., precum și majorările în sumă de 696.652.135 lei, așa cum corect a stabilit organul de control, situațiile de excepție invocate de reclamantă neputând conduce la exonerarea acesteia de răspundere, întrucât normele fiscale aplicabile în materie sunt de strictă interpretare și aplicare.
în aceeași măsură s-a stabilit ca fiind datorat impozitul pe veniturile din salarii, reclamanta nefăcând dovada că titularii certificatelor de luptători ai revoluției române dețin și brevetele respective, reclamanta datorând și majorările de întârziere aferente contribuțiilor la Fondul special pentru susținerea învățământului și la Fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, în baza prevederilor O.G. nr. 75/1999, O.U.G. nr. 102/1999, raportate la O.G. nr. 11/1996, cu modificările ulterioare, majorările fiind datorate pentru plata cu întârziere a debitelor.
Și această hotărâre a fost atacată cu recurs de reclamanta C.N.F. G.N. SA.
Recurenta a indicat că hotărârea instanței de fond, după rejudecare, este nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în plus, a omis să analizeze mijloace de apărare și dovezi hotărâtoare pentru soluționarea cauzei.
Astfel, recurenta a arătat că în mod nejustificat și nemotivat, instanța de fond a înlăturat raportul de expertiză contabilă și suplimentul acesteia, nefăcând referire la autorizarea contului Agenției Viena de către Banca Națională a României, după cum a ignorat faptul că la dosar există brevete pentru luptătorii revoluției.
Recurenta a mai arătat că în ceea ce privește suma de 1.306.945.226 lei, reținută ca datorată cu titlu de T.V.A. suplimentar, a invocat în apărarea sa prevederi ale legislației românești, prevederi internaționale, și nu în ultimul rând, uzanțe portuare, argumentele prezentate fiind, însă, nemotivat respinse.
Cât privește legea română incidentă, recurenta a arătat că potrivit O.U.G. nr. 17/2000, a aplicat în mod corect cota 0 de T.V.A., pentru operațiunile desfășurate prin contul bancar deschis prin Agenția de la Viena, care a fost legal înființat, societatea având documente justificative de încasare valutară, contrar celor susținute de pârâta-intimată.
în fine, recurenta a mai arătat că după anul 1989, a trebuit să își desfășoare activitatea în condiții deosebite, dată fiind starea de război din Iugoslavia, embargo-ul, iar la solicitarea sa expresă de autorizare a contului de la Viena, Banca Națională a României a comunicat că o astfel de autorizare nu mai este necesară, respectiva agenție având posibilitatea să ruleze banii pentru cheltuieli curente.
în fața instanței de recurs, în cadrul probei cu acte încuviințată de instanță, conform art. 305 C. proc. civ., recurenta a depus un raport de expertiză, plus acte anexe, întocmit de expertul G.R. într-o altă cauză a aceleiași părți, aflată pe rolul Curții de Apel București (dosar nr. 1957/2003) și al cărei obiect îl constituie contestarea unei alte decizii, nr. 143 din 27 mai 2003, emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Relevanța acestui document rezidă în faptul că au fost, deși în alt context, examinate sumele pretins a fi datorate de C.N.F. G.N. SA, pe motiv că s-au efectuat operațiuni contabile printr-un cont neautorizat de Banca Națională a României, aparținând Agenției societății de la Viena. Expertul, în acel raport, a reținut că sumele datorate cu titlu de T.V.A. suplimentar, nu sunt datorate, întrucât operațiunile financiare derulate prin contul deschis la Agenția Viena reprezintă încasări și plăți curente și în plus, potrivit art. 17 din Regulamentul nr. 3 din data de 23 decembrie 1997, emis de Banca Națională a României, contul de la Viena fiind de operațiuni curente, și nu de depozit sau capitalizare, nu necesita autorizarea Băncii Naționale a României.
în fine, tot ca act nou, probator în recurs, a fost depusă și copia deciziei nr. 6121 din 5 noiembrie 2004, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general împotriva deciziei nr. 440 din 27 iunie 2002, a Tribunalului Giurgiu și a fost modificată această decizie, în sensul respingerii recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 5353 din 2 noiembrie 2001, a Judecătoriei Giurgiu.
Din considerentele acestei decizii, semnificativă este mențiunea în sensul că operațiunile bancare derulate de societatea recurată prin contul deschis la Viena, fără autorizația prealabilă a Băncii Naționale a României, sunt exceptate de la o astfel de autorizare conform art. 17 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 3/1997, astfel că faptul contravențional reținut și amenda aplicată nu subzistă și au fost înlăturate.
Examinând cauza de față, în raport cu toate aceste probe administrate pe parcursul ciclurilor procesuale, prin prisma criticilor recurentei, dar și față de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a reținut că recursul de față este admisibil, în limitele și pentru considerentele în continuare expuse.
Este neîndoielnic că societatea recurentă a deschis la Viena contul Agenția Viena, cont de operațiuni curente pentru care, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. b) din Regulamentul nr. 3/1997, emis de Banca Națională a României, nu este necesară autorizarea Băncii Naționale a României.
De menționat este, însă, și împrejurarea că în măsura în care, în raport cu operațiunile economico-financiare desfășurate prin Agenția Viena, se efectuează plăți și încasări care nu se încadrează în categoria cheltuielilor curente, se impune a se determina cu precizie atât cuantumul acestora, cât și măsura în care ele atrag plata de T.V.A., conform legislației aplicabile.
Din această perspectivă, înalta Curte a apreciat că în cauza de față, având ca obiect contestarea deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 1602 din 12 octombrie 2001, raportul de expertiză efectuat, incluzând suplimentele, nu a clarificat și nici nu a defalcat natura operațiunilor și a sumelor încasate în contul Viena. Din actul contestat rezultă că organul de control a aplicat recurentei, obligația de plată a T.V.A. suplimentar aferent mai multor sume, din care numai 321.376.930 lei sunt reținute ca fiind încasate în contul Viena.
înalta Curte a apreciat că instanța de fond, față de susținerile părților și în raport cu concluziile neargumentate ale expertului, era datoare, potrivit art. 129 pct. 4 și 5 C. proc. civ., fie să solicite refacerea raportului, fie completarea lui, și nu totala sa înlăturare din cauză.
Se impune, așadar, pentru clarificarea situației de fapt și de drept, conform prevederilor legale aplicabile, întocmirea fie a unui nou raport, fie a unui supliment menit a indica neechivoc, în ce măsură sumele în discuție reținute cu titlu de T.V.A. suplimentar, derulat prin contul Agenției Viena reprezintă încasări și plăți curente necesare desfășurării activității, fiind defalcate corespunzător și penalitățile aferente reținute în actele de control contestate.
Totodată, înalta Curte a apreciat ca oportună și necesară, suplimentarea concluziilor de specialitate, sus menționate, date fiind probele noi administrate în recurs și care, astfel, vor putea fi valorificate și analizate cu ocazia rejudecării cauzei.
Față de toate cele sus indicate, în baza art. 312 C. proc. civ., a fost admis recursul de față, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru motivele și în limitele arătate, ocazie cu care urmează a fi analizate și celelalte apărări ale recurentei vizând celelalte sume reținute în sarcina sa de organele fiscale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5403/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5999/2005. Contencios → |
|---|
