ICCJ. Decizia nr. 818/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 818/2005
Dosar nr. 2676/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Olt, reclamanta I.H. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Olt, solicitând anularea deciziei de revizuire nr. 289/2003, cu motivarea că a fost omisă perioada septembrie 1940 - septembrie 1941.
Prin sentinţa nr. 152 din 28 martie 2003, Tribunalul Olt a declinat competenţa de soluţionare a cererii, la Curtea de Apel Craiova.
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa nr. 497 din 13 iunie 2003, a respins acţiunea reclamantei, reţinând că aceasta nu a dovedit strămutarea pe perioada septembrie 1940 - septembrie 1941.
Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de revizuire, reclamanta.
Prin sentinţa nr. 911 din 31 octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea de revizuire formulată de reclamanta I.H. împotriva hotărârii nr. 497 din 13 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a desfiinţat sentinţa.
A admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat hotărârea şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Olt, să acorde reclamantei, drepturile, şi pentru perioada septembrie 1940 - septembrie 1941, emiţând decizie în acest sens.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut din probele administrate în cauză, că reclamanta, împreună cu familia sa, a plecat din Basarabia, la 1 septembrie 1940, apoi au revenit în Basarabia, fiind evacuaţi definitiv din Chişinău, la 18 martie 1944.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Olt, care a motivat, în esenţă, că nu rezultă din probele administrate, intervalul primei perioade de evacuare.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta este fiica lui C.A., care era comisar în Basarabia.
Din carnetul de identitate rezultă că acesta a plecat din Basarabia şi a intrat pe teritoriul României, la 17 septembrie 1940. Din acelaşi carnet de identitate rezultă că la 1 septembrie 1940, familia C. a plecat definitiv din Basarabia, la Bucureşti, radiindu-se din Registrul special de la Prefectura Baia.
Având în vedere şi declaraţiile martorilor, se reţine că din motive etnice, reclamanta, împreună cu familia sa, a plecat din Basarabia, la 1 septembrie 1940, apoi au revenit în Basarabia, fiind evacuaţi definitiv din municipiul Chişinău, la 18 martie 1944.
Din declaraţia autentificată a martorului N.E., rezultă că reclamanta a fost refugiată împreună cu întreaga familie, în perioada septembrie 1940 - septembrie 1941.
Având în vedere considerentele prezentate, recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Olt împotriva sentinţei civile nr. 911 din 31 octombrie 2003, a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 817/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 819/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|