ICCJ. Decizia nr. 817/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 817/2005
Dosar nr. 2651/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, sub nr. 1117/2003, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi a solicitat anularea hotărârii nr. 2337 din 4 iunie 2003, ca fiind nelegală şi netemeinică,
În motivarea acţiunii s-a arătat că în mod greşit pârâta a respins cererea reclamantei, ca neavând calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, respectiv neavând calitatea de refugiat.
Prin sentinţa civilă nr. 290/F din 2 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 2377 din 4 iunie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi a obligat pârâta să-i emită reclamantei, o nouă hotărâre, care să-i ateste calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 4 februarie 1945 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu are nici o culpă privind strămutarea forţată a familiei sale, ci ea a suportat consecinţele refugiului, împreună cu familia sa. S-a mai apreciat că legiuitorul a asigurat un cadru juridic şi măsuri de protecţie, persoanelor refugiate forţat, datorită regimului de ocupaţie străină, sovietic - hortyst şi că aceste dispoziţii legale nu au finalitate juridică, decât prin aplicarea măsurilor de protecţie şi sprijin, instituite de Legea nr. 189/2000, în mod legal şi fără discriminare, tuturor cetăţenilor care au avut efectiv de suferit prejudicii, prin refugiere.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a formulat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Braşov, care a susţinut că statutul de persoană refugiată nu se poate transfera asupra copiilor născuţi după refugiul părinţilor, întrucât acest statut este strâns legat de persoana titularului şi nu poate fi valorificat de urmaşii acestuia.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate, în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu şi a suferit aceleaşi prejudicii, pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 290/F din 2 decembrie 2003, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 813/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... | ICCJ. Decizia nr. 818/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
