ICCJ. Decizia nr. 824/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 824/2005

Dosar nr. 2690/2004

Şedinţa publică din 11 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 4 decembrie 2003, reclamanta C.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 11605 din 28 octombrie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, fiind născută în refugiu.

Prin sentinţa civilă nr. 67 din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.I., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a dispus anularea hotărârii nr. 11605 din 28 octombrie 2003, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 9 septembrie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti, începând cu data de 1 septembrie 2003.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu, minorilor refugiaţi împreună cu părinţii sau născuţi în refugiu, statul având îndatorirea de protecţie şi sprijin în mod egal, a tuturor cetăţenilor săi.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj care a motivat, în esenţă, că reclamanta nu şi-a schimbat domiciliul şi nu a suferit persecuţii din motive etnice, neputând beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.

Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe, cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare şi de educaţie.

Concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi primită.

Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate în dispoziţiile normative menţionate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.

În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi prejudicii pe care le-a suferit şi familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 67 din 15 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 824/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs