ICCJ. Decizia nr. 826/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 826/2005
Dosar nr. 2692/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 4 decembrie 2003, reclamanta V.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 12.054 din 30 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască statutul de persoană refugiată pentru perioada 1 martie 1942 - 6 martie 1945 şi acordarea drepturilor corespunzătoare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în martie 1942, tatăl ei a fost nevoit să se refugieze împreună cu toată familia, la Budapesta, datorită etniei maghiare, iar Casa Judeţeană de Pensii Cluj, prin hotărârea contestată, refuză să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 14 ianuarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta V.M., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj, reţinând că reclamanta nu face dovada că familia acesteia, respectiv părinţii au fost supuşi unor persecuţii etnice, provenind de la regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs, Varga Margareta, susţinând că legea se referă la persoane persecutate din cauza originii lor etnice, de autorităţile din perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, fără a condiţiona apartenenţa etnică a celor persecutaţi, respectiv regiunea în care au plecat cei persecutaţi.
Recursul este nefondat.
Situaţia reclamantei nu face obiectul Legii nr. 189/2000. Nu se poate concluziona că persecuţia etnică a fost cea care a determinat schimbarea domiciliului, atât timp, cât nu a existat motivul persecuţiei din motive etnice (localitatea Floreşti - Prahova nu era sub ocupaţia regimului austro-ungar).
Practic, reclamanta nu a fost supusă nici unei persecuţii etnice care ar fi determinat schimbarea domiciliului, situaţie care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.
De altfel, actul 3 face dovada faptului că părăsirea României a fost un act deliberat al familiei reclamantei, fiindu-i aprobată repatrierea în Ungaria, încă în 10 octombrie 1940.
În consecinţă, sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică; recursul declarat în cauză fiind nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.M. împotriva sentinţei civile nr. 52 din 14 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 825/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 831/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
