Convenţie de credit. Contract de ipotecă. Nulitate
| Comentarii |
|
Potrivit art.1726 C.civ., ipoteca convenţională nu poate fi valabilă decât atunci când suma pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act. Una din tre condiţiile esenţiale pentru validarea unei convenţii este o cauză licită ( art.948 C.civ.).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 2744 din 3 Octombrie 2006
Prin sentința nr. 569 din 20 octombrie 2005, Tribunalul Dolj, Secția Comercială și de contencios Administrativ a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de ipotecă, autentificat sub nr. 1130 din 15 mai 2001, din acțiunea formulată de reclamanții U.V., și U.L., și a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actului de adjudecare, încheiat la 9 iunie 2003, al Băncii Comerciale C. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în speță, contractul de ipotecă îndeplinește condițiile prevăzute de art.1774 C. civ. și art.1776 C.civ. și anume: imobilul ce face obiectul contractului este individualizat, fiindu-i precizată natura și situația iar suma este determinată prin act.
în ceea ce privește eroarea strecurată în contract, cu privire la numărul contractului de credit, în sensul că în loc de 191 a fost trecut 190, aceasta nu constituie o cauză de nulitate absolută și, de altfel, este înlăturată de faptul că în contractul de ipotecă s-a precizat expres suma garantată de reclamantă.
împotriva sentinței, reclamanții au declarat apel, iar criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia au fost înlăturate de Curtea de Apel Craiova, Secția Comercială, prin decizia nr. 51 din 2 martie 2006 Apelul a fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a reținut că la momentul încheierii contractului de garanție imobiliară nr. 191 din 15 mai 2001 cauza juridică a existat, întrucât părțile au prevăzut în mod clar și detaliat scopul licit pe care l-au urmărit prin încheierea acestuia, și anume garantarea creditului în cuantum de 450.000.000 de lei, acordat de către intimata - pârâtă, Banca Comercială C. SA , Sucursala Craiova, SC D. SRL în cuantum de 450.000.000 de lei. Critica privind acest obiect nu este întemeiată.
Prin decizia menționată, s-a reținut ca neîntemeiată și critica privind frauda la lege, deoarece eroarea materială în ceea ce privește numărul contractului de angajament, strecurată în contractul de garanție imobiliară, nu poate avea o atare valență, principiul specialității ipotecii, reglementat de art.1774 și 1776 C.civ., fiind respectat.
S-au înlăturat, de asemenea, și criticile cu privire la nulitatea absolută a contractului de angajament determinată de lipsa cauzei și a obiectului, instanța de apel constatând că scopul licit urmărit de ambele părți a fost acela de a acorda și respectiv de a obține creditul în valoare de 450.000.000 lei, obiectul fiind și el, deci, corect determinat.
Reclamanții U.V. și U.L. au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., în a cărui dezvoltare au arătat că în mod greșit s-a apreciat asupra validității contractului de garanție imobiliară, acesta fiind lovit de nulitate absolută, deoarece a fost încheiat în frauda legii, banca creditoare cunoscând că nu există un contract de angajament valabil, înregistrat sub nr. 190/15 mai 2001, fapt ce atrage și lipsa cauzei, contractul de garanție imobiliară fiind un accesoriu al convenției de credit.
Intimații, prin întâmpinări, au solicitat respingerea recursului, considerând că menționarea unui număr greșit al contractului de credit în contractul de garanție imobliară este o eroare materială.
Recursul nu este fondat.
în calitate de garanți ipotecari, reclamanții au susținut prin acțiunea formulată că frauda la lege și lipsa cauzei care afectează contractul de garanție imobiliară, ca accesoriu al contractului de credit, se identifică chiar în faptul că în cuprinsul lui s-a menționat 190 ca fiind numărul contractului de credit, în loc de 191.
în contextul în care toate celelalte elemente, cum sunt: data încheierii lui, cuantumul sumei împrumutate și garantate, părțile contractului de credit și calitatea lor, sunt corecte; menționarea ca număr al contractului de credit 190 în loc de 191, apare ca o eroare materială iar nu ca o cauză de nulitate absolută, aptă să invalideze contractul de garanție imobiliară. Aceasta cu atât mai mult cu cât în convenția de credit este menționat la capitolul garanții, contractul de garanție imobiliară, în speță, interdependența din tre cele două convenții fiind certă.
Cum nu s-a constatat o încălcare a prevederilor art.948 și 966 C.civ., critica recurenților, întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., nu poate fi primită.
Așa fiind, înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat menținând, ca legală, decizia atacată.
| ← Comunicarea actelor de procedură. Cerere de repunere în... | Medic rezident. Schimbarea specializării. Condiţii. → |
|---|
