Medic rezident. Schimbarea specializării. Condiţii.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman, în cazuri justificate, schimbarea specialităţii în care a fost admis rezidentul se poate face prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile minime la specializarea cerută. Întruneşte cerinţele prevăzute de art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002 cererea prin care un medic rezident care, ulterior admiterii sale într-o specializare, constatând că suferă de o afecţiune ce ar putea reprezenta un pericol atât pentru sine cât şi pentru pacienţii săi, solicită schimbarea specialităţii în care a fost admis, aceasta cu atât mai mult cu cât cererea a fost sprijinită, printre altele, şi pe argumentul că la examenul de rezidenţiat punctajul pe care l-a obţinut s-a aflat peste cel minim necesar admiterii în specializarea în care cere schimbarea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 4664 din 20 Decembrie 2006
Prin sentința civilă nr. 164/F din 14.07.2006 Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul PA în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă (INEMRCM), a dispus anularea actului administrativ nr. VIIId/56358 din 14.12.2005 emis de Ministerul Sănătății - Direcția de Resurse Umane și Dezvoltare Profesională și a obligat pârâtul Ministerul Sănătății să emită un ordin prin care să dispună schimbarea specialității de rezident a reclamantului din medicina de familie în psihiatrie adulți.
în motivarea sentinței se reține că reclamantul a solicitat pârâtului Ministerul Sănătății schimbarea specialității din Medicina de Familie în Psihiatrie Adulți, solicitare ce i-a fost respinsă, potrivit adresei nr. VIIId/56358 din 14.12.2005, cu precizarea că acest lucru este posibil numai printr-un nou concurs de rezidențiat.
Instanța de fond a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile minime prevăzute de art.10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002 pentru a justifica schimbarea specialității, respectiv pe de o parte starea de sănătate care reprezintă un pericol atât pentru reclamant, cât și pentru pacienții cu care ar intra în contact direct (reclamantul a constatat că este infectat cu virusul hepatic C), iar pe de altă parte punctajul obținut la examenul de rezidențiat (superior celui minim obținut la specialitatea psihiatrie) și calitatea de cadru didactic la catedra de psihologie în cadrul Facultății de Psihologie a Universității "T".
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății Publice, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a art.10 din H.G. nr. 899/2002 privind organizarea învățământului postuniversitar medical și farmaceutic uman, cu modificările și completările ulterioare.
Recurentul precizează că starea de sănătate a intimatului-reclamant nu conduce la îndeplinirea condițiilor minime în specializarea cerută; condițiile minime cerute de lege ar fi fost îndeplinite numai în condițiile în care la momentul concursului cele două specialități - medicina de familie și psihiatrie - ar fi făcut parte din aceeași grupă, ceea ce ar fi însemnat ca pentru ambele specialități să se publice aceeași bibliografie și tematică de concurs. în realitate, specialitatea Psihiatrie s-a regăsit, conform publicației de concurs din ziarul Viața Medicală nr. 39 din 27.09.2002 în Grupa Specialităților Medicale, iar specialitatea Medicina de Familie, pentru care a concurat intimatul-reclamant, s-a regăsit în Grupa Medicina de Familie.
De asemenea, recurentul precizează că reclamantul-intimat este cadru didactic asociat (deci nu titular de post, prin concurs) la o disciplină didactică care nu face parte din nomenclatorul specialităților medicale, respectiv Neuropsihologia comportamentului.
în cadrul unul ultim motiv de recurs, pârâtul-recurent susține că în prezent intimatul-reclamant a susținut și promovat examenul de medic specialist - medicina de familie, încheindu-și stagiul de rezidențiat, astfel că obligarea M.S.P. la emiterea "unui ordin prin care să dispună schimbarea specialității de rezidențiat" nu are efecte juridice.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.10 alin. (2) din H.G. nr. 899/2002 privind organizarea învățământului postuniversitar medical și farmaceutic uman "Schimbarea specialității în care a fost admis rezidentul este posibilă printr-un nou concurs de rezidențiat. în cazuri justificate, schimbarea se poate face numai prin ordin al ministrului sănătății și familiei, dacă solicitatul îndeplinește condițiile minime la specializarea cerută".
Astfel, în condițiile în care textul actului normativ nu precizează ce se înțelege prin "cazuri justificate", în mod corect instanța de fond a apreciat că starea de sănătate a reclamantului constituie un caz justificat, având în vedere actele medicale depuse, precum și practica Ministerului Sănătății exemplificată cu Ordin ul nr. 739 din 6.08.2003 prin care specialitatea unui medic rezident a fost schimbată pe baza declarației acestuia, că nu are aptitudin i pentru specialitatea respectivă și nu se poate adapta mediului de lucru.
în ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că specialitatea pentru care optează reclamantul nu face parte din aceeași grupă de specialități, cu Medicina de Familie, acest motiv este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece actul normativ citat nu prevede o astfel de condiție, ci doar ca solicitantul să îndeplinească "condițiile minime la specializarea cerută"; în speță, instanța de fond a considerat în mod corect că această cerință a textului este îndeplinită, deoarece la examenul de rezidențiat reclamantul a obținut un punctaj superior celui minim obținut la specialitatea psihiatrie, iar practica Ministerului Sănătății evidențiată prin Ordin ele 723 și 777/2003 (dovedită în cauză) este în sensul de a se aproba schimbarea specialității medicina de familie cu specialități din altă grupă, respectiv cu nefrologia sau cardiologia, astfel că refuzul pentru acest motiv ar fi însemnat un tratament discriminatoriu.
De asemenea, instanța de fond în mod corect nu a făcut aplicarea O.G. nr. 58/2001 invocată de recurentă, această ordonanță referindu-se la confirmarea prin ordin al ministrului sănătății a preparatorilor și asistenților universitari titulari ca medici rezidenți într-una din specialitățile corespondente disciplinei didactice, fără ca aceștia să fi susținut examenul de rezidențiat; în speță, situația reclamantului-intimat este reglementată de H.G. nr. 899/2002, fiind vorba de un medic care a susținut și promovat examenul de rezidențiat și care solicită schimbarea specialității din "motive justificate", iar invocarea activității sale didactice în disciplina Neuropsihologia comportamentului s-a făcut într-un mod secundar, motivele determinate fiind starea de sănătate și rezultatele obținute la examenul de rezidențiat.
în ceea ce privește ultimul motiv de recurs, acela că reclamantul-intimat și-a încheiat deja stagiul de rezident, susținând și promovând examenul de medic specialist în medicina de familie, această împrejurare nu reprezintă un impediment juridic în menținerea soluției instanței de fond, efectele hotărârii pronunțate constând în începerea unui nou rezidențiat de către reclamantul-intimat în specialitatea solicitată.
Recursul a fost respins.
| ← Convenţie de credit. Contract de ipotecă. Nulitate | ICCJ. Decizia nr. 87/2006. Contencios → |
|---|
