ICCJ. Decizia nr. 122/2006. Contencios
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1357 din 25 iulie 2005, a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 2408/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea Asociației F.C.D. București, privind suspendarea executării deciziei nr. 167 din 7 iunie 2004 - pct. 1 și 2, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații bugetare în sumă de 35.661.329.497 lei, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei hotărâri a declarat în termen recursul de față, reclamanta, cererea fiind legal timbrată.
La termenul de astăzi, intimatele au invocat lipsa de obiect a recursului, motivat de situația că, între timp, a fost soluționată cauza în fond la instanța competentă.
Excepția se fondează.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate cer, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.
în cauza de față, după momentul formulării recursului, instanța de fond s-a pronunțat asupra contestației la decizia Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin sentința civilă nr. 1897 din 2 noiembrie 2005.
Ca urmare, cererea de suspendare a rămas fără obiect, ca și recursul de față.
← ICCJ. Decizia nr. 232/2006. Contencios | Regim vamal suspensiv. Efecte juridice → |
---|