ICCJ. Decizia nr. 2656/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Constată că prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, la Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ, reclamantul C.S. a chemat în judecată pârâții Inspectoratul de Poliție al județului Gorj, Ministerul Administrației și Internelor, Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, solicitând ca prin sentință să fie obligați pârâții, la restituirea sumelor reținute pe nedrept, reprezentând procentul de 7% din salariul brut pe ultimii 3 ani, anteriori promovării acțiunii cu titlu de asigurări de sănătate și obligarea numai a pârâților Inspectoratul de Poliție al județului Dolj și Ministerul Administrației și Internelor, la plata primelor de concediu pentru anii 2004 și 2005.
Prin sentința nr. 553 din 6 aprilie 2006 a Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii reclamantului C.S., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
în motivarea sentinței sus arătate s-a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 3 C. proc. civ., reluate prin prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, curtea de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor centrale și că noțiunea de act administrativ trebuie înțeleasă, atât prin prisma definiției enunțate la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ce descrie actul administrativ tipic, cât și prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (2), care asimilează actului administrativ, atât refuzul, cât și tăcerea autorităților publice, respectiv actele administrative atipice.
Prin urmare, având în vedere că în speța dedusă judecății, o autoritate centrală este parte pârâtă, iar litigiul privește un act administrativ al acesteia, s-a considerat că se impune declinarea competenței de soluționare a pricinii, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr. 507 din 19 mai 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii reclamantului C.S., în favoarea Tribunalului Dolj, secția comercială și de contencios administrativ și pe cale de consecință, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat cauza și s-a înaintat dosarul, la înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.
S-a arătat, în considerentele sentinței Curții, că, potrivit ordonanțelor de urgență referitoare la reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici (O.U.G. nr. 192/2002, O.U.G. nr. 82/2004, O.U.G. nr. 92/2004), soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, primelor și a altor drepturi revine ordonatorilor de credite, iar măsurile dispuse de acestea pot fi atacate la instanța de contencios administrativ sau instanța competentă, după caz, și că din interpretarea coroborată a reglementărilor menționate rezultă că instanța competentă să soluționeze cererea privind obligarea la plata primelor de concediu, este instanța de contencios administrativ, competentă să cenzureze măsura dispusă de ordonatorul de credite, respectiv Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ.
Conflictul de competență ivit între Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, se va rezolva, în sensul stabilirii competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul C.S., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al județului Dolj, Ministerul Administrației și Internelor, Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează.
în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 123/2003, privind creșterile salariale acordate personalului din sectorul bugetar, întrucât obiectul acțiunii reclamantului nu îl constituie stabilirea salariului de bază, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi recunoscute funcționarilor publici, prin actul normativ menționat, ci obligarea la plata primei prevăzute de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici și obligarea la restituirea sumelor de bani încasate pe nedrept, prin reținerea fără temei legal a procentului de 7%, reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate.
în materia Statutului funcționarilor publici, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze, în principiu, numai litigiile expres prevăzute de art. 68,art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7) și art. 89 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, iar dispozițiile acestui act normativ se aplică și polițiștilor, în completare, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului.
în celelalte situații se aplică dispozițiile legislației muncii, în virtutea art. 93 din Legea nr. 188/1999, potrivit cu care dispozițiile legii se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, dar și în temeiul dispozițiilor art. 295 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantul a formulat acțiunea, în contradictoriu și cu autorități și instituții publice centrale, nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, prevăzută de art. 3 pct. 1 C. proc. civ., respectiv de art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, esențială fiind calificarea naturii litigiului. Or, este evident că acțiunea reclamantului nu poate fi calificată ca un litigiu de contencios administrativ, în sensul dat de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme, cât, potrivit actelor dosarului, conflictul nu s-a născut din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ sau din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
în aceste condiții, cum acțiunea formulată de reclamantul C.S. are natura juridică a unui litigiu de muncă, iar jurisdicția muncii se realizează, potrivit prevederilor art. 284 din Legea nr. 53/2003 și dispozițiilor art. 2 pct. 1 C. proc. civ., de către tribunale, s-a stabilit, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dolj, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2661/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2659/2006. Contencios → |
|---|
