ICCJ. Decizia nr. 2736/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 57 din 17 februarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO7 nr. 1380/1996, invocată de reclamanții D.P., M.M., D.A. și D.O., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC S. SA Sibiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția de nelegalitate invocată de către reclamanți, nu este admisibilă, întrucât art. 4 din Legea nr. 554/2004 se aplică doar actelor administrative individuale sau normative, comunicate sau publicate începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 6 ianuarie 2005, iar excepția de nelegalitate se poate ridica numai cu privire la actele individuale emise după intrarea în vigoare a noii legi.
S-a mai reținut că, pe de altă parte, certificatul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor H.G. nr. 834/1991 și a criteriilor comune nr. 2665/1/C/34/1992, având avizele O.C.A.O.T.A Sibiu și a celorlalte instituții abilitate, iar terenul în litigiu era intabulat pe numele Statului Român.
împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, reclamanții D.P., M.M. și D.A., criticând sentința pronunțată, pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în esență, prin motivele de recurs formulate și ulterior detaliate, recurenții au arătat că instanța a dat o greșită interpretare textului de lege aplicabil, respectiv art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție sau din oficiu.
în plus, în cauză fiind vorba de garantarea unui drept de proprietate, recurenții susțin că trebuie să prevaleze principiile constituționale, ca și ale Legii nr. 18/1991, potrivit cu care nu puteau fi expropriați și deposedați de terenul în discuție, pentru care au depus cereri, în vederea reconstituirii dreptului lor de proprietate.
Recursul nu este fondat.
înalta Curte, examinând criticile recurenților, în raport cu prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041C. proc. civ. și prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a reținut că acestea nu sunt întemeiate și drept urmare, nu pot conduce la reformarea sentinței atacate pentru următoarele considerațiuni.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în vigoare din data de 6 ianuarie 2005, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Este tot atât de adevărat că sintagma folosită de legiuitor de "act administrativ unilateral" nu distinge între actele administrative normative și cele individuale.
înalta Curte, în dezvoltarea unei practici judiciare în această materie și în interpretarea sistematică și teleologică a prevederilor acestui text de lege, coroborat cu celelalte prevederi ale Legii nr. 554/2004, a reținut că este inadmisibilă excepția de nelegalitate referitoare la actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Acceptarea tezei contrare ar conduce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice și a securității socio-juridice, fiind, totodată, în opoziție cu prevederea din Legea nr. 554/2004, conform căreia numai actele administrative normative pot fi atacate oricând și pe calea acțiunii directe. Ori, câtă vreme voința legiuitorului a fost ca actele administrative individuale, cum este și cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO7 nr. 1380/1996, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ, să nu mai poată fi atacate pe calea acțiunii directe, similar și în aceleași condiții cu actele normative, este logic juridic a aprecia că este cu atât mai puțin admisibilă invocarea nelegalității acestora, conform procedurii prevăzute și reglementate în art. 4 din Legea nr. 554/2004.
în fine, după cum corect a reținut și instanța de fond, o astfel de interpretare este susținută și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care se bazează pe principiul securității raporturilor juridice potrivit cu care, posibilitatea de a ataca, fără limită de timp un act, reprezintă în fapt o încălcarea a art. 6 din Convenție, vizând "dreptul la justiție".
Pentru toate cele mai sus arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, recursul de față, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2662/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2661/2006. Contencios → |
|---|
