ICCJ. Decizia nr. 127/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 127/2007
Dosar nr. 4490/35/2005
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2008
Asupra recursului de fata.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 105/CA/2007-PI, pronunţată la 04 iunie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca rămasă fără obiect acţiunea formulată de B.P. în contradictoriu cu Guvernul României, M.S.S.R.B., acţiunea având ca obiect cererea de anulare în parte a HG nr. 2060 din 24 noiembrie 2004, cu referire la poziţia 20 din anexe, reprezentând „clădire bolţari, planşeu, beton, fântână H., P + 1, piatră, zid bolţari, şarpantă ţiglă 1.500 m.p., situată în localitatea Borşa, judeţul Maramureş".
A fost admisă şi cererea de intervenţie formulată în favoarea Guvernului României de către D.G.F.P. a Judeţului Bihor în reprezentarea Statului Român.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse; excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de M.S.; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.S.; excepţia tardivităţii introducerii acţiunii formulată de M.S. şi Guvernul României; excepţia prescripţiei dreptului la plângere prealabilă invocată de intervenienta D.G.F.P. a Judeţului Bihor în reprezentarea M.F.P.; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de Guvernul României.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Instanţa de Fond a reţinut că excepţia lipsei procedurii prealabile faţă de M.F. nu poate fi invocată, aceasta putând fi formulată numai în raport de autoritatea publică emitentă adică Guvernul României.
În privinţa excepţiei prescripţiei dreptului la plângerea prealabilă invocată de intervenientă, s-a reţinut că Hotărârea de Guvern atacată a fost publicată în M. Of. nr. 1129 din 30 noiembrie 2004, fără a cuprinde şi anexele 10 - 45, acestea fiind comunicate instituţiilor interesate, doar la solicitarea acestora, aşa încât nu se poate reţine că reclamantul a cunoscut conţinutul hotărârii de guvern, din ziua publicării ei în M. Of., astfel că plângerea administrativă formulată este în termen.
Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi la respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii.
S-a reţinut de asemeni că reclamantul are calitate procesuală activă, dat fiind că prin sentinţa judecătorească devenită irevocabilă, i s-a atribuit suprafaţa de teren de 1.665,5 m.p. din terenul situat în punctul H., deci la locul unde se află şi construcţiile cuprinse în Hotărârea de Guvern contestată.
De asemeni M.S. are calitate procesuală pasivă în condiţiile în care potrivit HG nr. 1106/2002 Spitalul de Recuperare Borşa este în administrarea acestuia.
Analizând cauza pe fond, prima Instanţă a reţinut că aceasta a rămas fără obiect, întrucât HG nr. 2060/2004, a cărei nulitate parţială s-a solicitat, a fost abrogată prin HG nr. 1705/2006, art. 9, aşa încât efectele juridice ale celei dintâi au încetat.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs în termenul legal prevăzut de lege, reclamantul,invocând motivul de casare sau de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv soluţia Instanţei de Fond este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Menţionează recurentul că hotărârea Instanţei de Fond cuprinde o motivare complet în afara legii întrucât el a atacat unul dintre efectele produse de HG nr. 2060/2004 şi anume trecerea ilegală în proprietatea statului a terenului proprietatea sa în suprafaţă de 1.665,5 m.p.
Arată recurentul că chiar dacă între timp, această Hotărâre de Guvern a fost abrogată, efectele ei continuă să subziste, dreptul său de proprietate nefiind restabilit, iar acţiunea sa ar rămâne fără obiect numai în situaţia în care, ca urmare a abrogării acestei Hotărâri de Guvern ar fi fost radiată din C.F. înscrierea dreptului în favoarea Statului Român.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Instanţa de Fond.
Intimaţii - pârâţi M.S. şi Guvernul României au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei Instanţei de Fond ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurentul - reclamant prin acţiunea formulată, pretinde că prin HG nr. 2060 din 24 noiembrie 2004, în partea privind imobilul prevăzut la poziţia 20 din anexe, i s-a încălcat dreptul de proprietate dobândit prin succesiune de la părinţii săi, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă atribuindu-se suprafaţa de 1.665,5 m.p. teren.
Acestea deoarece prin Hotărârea de Guvern sus - menţionată a fost cuprinsă în domeniul public al statului cabana construită pe acest teren în mod abuziv în anul 1986 de către Spitalul de Recuperare Borşa şi terenul în suprafaţă de 1.500 m.p. din jurul acesteia, proprietatea sa.
Aşa cum de altfel recunoaşte şi recurentul - reclamant, HG nr. 2060/2004, a cărei nulitate parţială s-a cerut, a fost abrogată printr-o HG nr. 1705/2006, art. 9, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Drept urmare, efectele juridice ale actului administrativ contestat au încetat, fapt pentru care în mod corect şi legal Instanţa de Fond a respins acţiunea ca rămasă fără obiect.
Recurentul susţine că Instanţa de Fond a pronunţat o soluţie greşită, de vreme ce în ceea ce-l priveşte efectele acestei Hotărâri de Guvern continuă să subziste, dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, fiind înscris în C.F.
Ca atare, arată recurentul - reclamant dreptul său de proprietate nu a fost restabilit şi el se consideră vătămat într-unul din drepturile sale prevăzute de lege.
Susţinerea recurentului nu este întemeiată, pentru că Instanţa de Fond nu putea să dispună anularea în parte a unei Hotărâri de Guvern ce fusese abrogată.
Însă, dacă aşa cum susţine recurentul, efectele acestei Hotărâri de Guvern, respectiv înscriere în C.F. a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, continuă să subziste, acesta are la îndemână calea unei acţiuni civile pentru radierea înscrierii acestui drept în C.F.
În nici un caz, această problemă a radierii înscrierii din C.F. nu poate fi rezolvată pe calea unei acţiuni în contencios administrativ, soluţionarea unei astfel de acţiuni fiind dată în competenţa exclusivă a Instanţelor de drept civil.
Pentru considerentele exprese, recursul declarat de reclamant se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.P. împotriva sentinţei nr. 105/CA/2007 - PI din 4 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 4047/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 428/2007. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|