ICCJ. Decizia nr. 2273/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2273
Dosar nr. 1421/59/2007
Şedinţa publică din 4 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA Topolovătul Mare a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Direcţia Apelor Banat anularea parţială a HG nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 a Guvernului României în ceea ce priveşte anexele pagina 311 nr. MF 101575 cod de clasificare 8.03.02 acumulare Topolovătul Mare cu suprafaţa de 16 ha.
În motivare reclamanta a arătat că deşi este proprietara imobilului înscris în C.F. nr. 1830 Iosifalău, constând în eleşteu peşte şi teren în suprafaţă de 17 ha şi 3755 mp, prin hotărârea de guvern menţionată acest imobil a fost inclus în lista celor aparţinând domeniului public al statului.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu numitul J.I.D., fiind admisă în principiu de instanţa de fond la termenul din 4 decembrie 2007.
La termenul din 20 noiembrie 2007, reclamanta a solicitat suspendarea actului administrativ atacat, în temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea 554/2004, cerere admisă prin încheierea de la aceeaşi dată, instanţa de fond dispunând suspendarea executării HG nr. 1705/2006 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Guvernul României.
Prin sentinţa civilă nr. 316 din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SA Topolovăţul Mare şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul J.I.D., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Direcţia Apelor Banat şi a anulat în parte HG nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 în privinţa Anexei, pagina 311 NR. M.F. 101575 cod de clasificare 8.03.02 acumulare Topolovătul Mare, suprafaţa de 16 ha.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, menţionat ca temei juridic al HG nr. 1705/2006, măsura luată de pârât a fost cea de centralizare a inventarului bunurilor din domeniul public al statului, iar în ceea ce priveşte imobilul în cauză, în Anexa, pag 311 din hotărâre se prevede ca temei juridic Legea nr. 107/1996.
A mai reţinut că deşi HG nr. 1705/2006 nu constituie un drept de proprietate publică, în sensul dispoziţiilor art. 7 şi ale art. 8 din Legea nr. 213/1998, asupra imobilului în litigiu, hotărârea pârâtului este vătămătoare pentru reclamantă şi intervenient, pentru că inventarierea ca bun cu regim de proprietate publică a statului aduce atingere prerogativelor dreptului de proprietate privată, fiind incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie principală formulată de J.I.D., instanţa a reţinut temeinicia acesteia faţă de aspectul că pe parcursul judecăţii litigiului, imobilul a fost vândut prin act autentic intervenientului, acesta din urmă înscriindu-şi dreptul de proprietate în Cartea funciară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Având în vedere că atât recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 20 noiembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea executării HG nr. 1705/2006, precum şi recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 316 din 4 decembrie 2008 au fost înregistrate în acelaşi dosar nr. 1421/59/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acestea vor fi analizate împreună, dată fiind şi legătura juridică existentă între cele două soluţii.
Mai înainte însă de a examina motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 316 din 4 decembrie 2007 este tardiv, având în vedere următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea 262/2007, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Termenul de 15 zile stabilit prin textul legal menţionat se calculează potrivit dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) C. proc. civ. care arată că „termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul".
Pe de altă parte, alin. (5) al aceluiaşi articol stabileşte că „termenul care se sfârşeşte într-o zi de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare".
Din actele dosarului rezultă că sentinţa atacată i-a fost comunicată recurentului-pârât Guvernul României la data de 21 decembrie 2007, conform dovezii aflate la fila 106 dosar fond, recursul fiind declarat la data de 10 ianuarie 2008.
Calculând termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care reclamantul avea dreptul să declare recurs era cuprins între 22 decembrie 2007 şi 6 ianuarie 2008, inclusiv.
Cum data de 10 ianuarie 2008, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv ştampila oficiului poştal aplicată pe plicul expediat către Curtea de Apel Timişoara (fila 14 dosar recurs) a depăşit termenul de 15 zile impus de lege, rezultă că recursul este tardiv.
În aceste condiţii, faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 316 din 4 decembrie 2007 este tardiv formulat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) şi ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Guvernul României, împotriva încheierii din 20 noiembrie 2007, prin care s-a admis cererea de suspendare a executării HG nr. 1705/2006, Înalta Curte constată că acesta a rămas fără obiect, fată de situaţia că la acest termen se soluţionează în mod irevocabil şi fondul cauzei, prin Decizia ce urmează a se pronunţa, iar suspendarea a fost dispusă, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului ce are ca obiect anularea actului administrativ suspendat.
Referitor la cererea de intervenţie formulată în interesul recurentului-pârât Guvernul României, de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, aceasta va urma soarta recursului declarat de cel în sprijinul căruia s-a intervenit, motiv pentru care va fi, de asemenea, respinsă.
Având în vedere argumentele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv formulat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 316 din 4 decembrie 2007 şi ca rămas fără obiect recursul declarat împotriva încheierii din 20 noiembrie 2007, cererea de intervenţie accesorie urmând a fi, de asemenea respinsă, menţinându-se dispoziţiile sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 316 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Respinge ca rămas rară obiect recursul declarat de Guvernul României împotriva încheierii din 20 noiembrie 2007 a aceleiaşi instanţe.
Respinge cererea de intervenţie formulată de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1858/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2336/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
