ICCJ. Decizia nr. 3542/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3542/2007
Dosar nr. 33676/2/200.
Şedinţa publică din 25 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 13 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr. 33676/2/2005 (format vechi 3333/2005), a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (3), ultima teză din Legea nr. 80/1995 invocată de reclamantul N.V., apreciind că aceste prevederi legale nu au legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, la 10 iulie 2007, reclamantul N.V., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a imputat primei instanţe faptul că ar fi omis să consemneze în încheierea de şedinţă susţinerile reclamantei în sensul că dosarul conexat are ca obiect declasificarea actului administrativ individual prin care a fost sancţionat, comunicarea acestuia, inclusiv a motivării şi constatarea nulităţii absolute a actului sancţionator, solicitându-se lămurirea încheierii cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată care a fost avut în vedere de instanţă pentru a se decide că respectivele dispoziţii legale nu au legătură cu acesta, aspecte care nu pot fi circumscrise nici unui din motivele de recurs indicate de recurent, pct. 10 art. 304 C. proc. civ. fiind abrogat, de altfel, prin art. 1 pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.
În şedinţa de 14 august 2007 s-a apreciat că recursul este „declarat şi motivat în termen", impunându-se astfel examinarea cauzei sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ.
Examinând în această modalitate, actele dosarului, evident numai sub aspectul soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speţă nici un motiv care să impună modificarea sau casarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
Reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (3), ultima teză din Legea nr. 80/1995, faţă de prevederile art. 16 art. 21 şi art. 24 pct. 1 din Constituţia României, în măsura în care nu permite comunicarea ordinului de trecere în rezervă persoanelor nemulţumite de această măsură.
Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea actelor normative indicate de text, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată supusă recursului, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, prima instanţă era abilitată a se pronunţa asupra admisibilităţii unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei invocată în faţa sa, fiind exclusă astfel incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., sintagma „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" utilizată de acest text vizând doar incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative aşa cum a fost consacrată de Constituţie, sau o lege organică, prin săvârşirea de către instanţă a unor acte ce intră în atribuţiile organelor aparţinând altor autorităţi.
Textul de lege a cărui neconstituţionalitate s-a invocat, instituie doar obligaţia militarilor de a îndeplini atribuţiile funcţiilor în care sunt încadraţi, precum şi toate îndatoririle ce le revin „până la comunicarea ordinului de trecere în rezervă".
În raport cu acest conţinut al textului s-a apreciat în mod corect că respectiva dispoziţie legală nu are legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată indicat de reclamant prin acţiunile conexate şi actele depuse ulterior la dosar, ca de altfel şi în cererea de recurs, hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a legii, astfel încât nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
Hotărârea atacată conţine motivele pentru care s-a apreciat că se impune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv neîndeplinirea condiţiei ca dispoziţiile legale criticate să aibă legătură cu obiectul litigiului, fără a se putea reţine că aceste motive sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru a deveni incident acest motiv de nelegalitate indicat de recurent prin motivarea în drept a cererii de recurs.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.V., împotriva încheierii din 13 iunie 2007, pronunţată în dosarul nr. 33676/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3516/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3559/2007. Contencios → |
|---|
