ICCJ. Decizia nr. 3735/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3735/2007
Dosar nr. 14191/54/200.
Şedinţa publică din 4 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 octombrie 2006 reclamanta SC S. SA Drobeta - Turnu Severin a chemat în judecată B.E.I.R. E. SA, solicitând obligarea acesteia să-i plătească despăgubiri pentru întârzierea executării dispozitivului sentinţei nr. 318/2005 a Curţii de Apel Craiova, despăgubiri în valoare de 8118,36 lei la data introducerii acţiunii şi care urmează a se calcula în continuare până la executarea sentinţei.
În motivarea acţiunii arată că sentinţa nr. 319/2005 a Curţii de Apel Craiova, lămurită prin sentinţa nr. 486/2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2334/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , trebuia să fie executată de pârâtă în termen de maximum 30 de zile de la data când a rămas irevocabilă, dar aceasta, cu toate stăruinţele depuse de reclamantă, nu a înţeles să se conformeze dispozitivului sentinţei.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 42 din 9 februarie 2007 a respins acţiunea, reţinând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 .
Reţine şi că nu este vorba de executarea cu întârziere a sentinţei, deoarece Comitetul Interministerialde Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, la 23 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, a decis punerea în executare a acesteia şi achitarea sumei, solicitând fondurile necesare de la Ministerul Finanţelor Publice, iar întârzierea de cca două luni până la adoptarea bugetului de stat nu este imputabilă acestui comitet şi nici pârâtei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, la 15 februarie 2007, pe care l-a motivat la 18 iunie 2007.
Susţine că soluţia de respingere a acţiunii în despăgubiri este fundamentată de către instanţa de fond pe o lacună a legii, lacună care în realitate nu există, deoarece a chemat în judecată B.E.I.R. E. SA, nu C.I.G.C.C.E.
Menţionează că obligaţia pârâtei este o obligaţie de a da, respectiv de a plăti suma aprobată prin hotărârea C.I.G.C.C.E., iar a acesteia de a face, şi cu toate că cele două obligaţii sunt distincte şi independente, totuşi crearea lor a fost statuată prin acelaşi act normativ, pentru stimularea producţiei de export.
Consideră că instanţa de fond trebuia să analizeze existenţa sau inexistenţa culpei pârâtei, nu a unei părţi nechemate în judecată şi neintrodusă nici ulterior în cauza de faţă, pentru care a apreciat că nu este în culpă, contabilitatea pârâtei realizându-se distinct pe operaţiuni desfăşurate în numele şi în contul statului şi pe operaţiuni în nume şi cont propriu, iar obligaţia de acordare a bonificaţiei face parte dintre operaţiunile desfăşurate în numele şi în contul statului.
Arată că pârâta, în calitate de debitoare a unei obligaţii de a da încă din anul 2005, obligaţie suspendată prin declararea recursului, trebuia să solicite Ministerului Finanţelor, ca din sumele prevăzute în fondul creat, să plătească obligaţia în termenul legal.
Pârâta-intimată a depus întâmpinare, prin care invocă nulitatea recursului pentru nedepunerea motivelor de recurs în termen de 5 zile de la pronunţarea sentinţei, conform prevederilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în cazul în care s-a solicitat comunicarea sentinţei termenul de 5 zile începe să curgă de la această dată.
Susţinerea intimatei că recursul este nul pentru că nu a fost motivat în termen legal, nu poate fi reţinută.
Chiar dacă în forma anterioară modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007 art. 25 alin. (3) prevedea că „Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare", trebuie ţinut cont că cererea de recurs s-a depus în interiorul acestui termen, dar nu se putea şi motiva recursul înainte de a se cunoaşte motivarea sentinţei.
Necunoscându-se data la care recurenta a luat cunoştinţă de conţinutul sentinţei motivate, pot fi avute în vedere, prin asimilare, şi dispoziţiile art. 310 C. proc. civ. care prezumă că recursul este depus în termen într-o astfel de situaţie.
De altfel şi legiuitorul, prin Legea nr. 261/2007 a modificat dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în sensul că termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea sentinţei, situaţie în care şi motivarea recursului trebuie făcută în interiorul acestui termen.
Referitor la motivele de recurs invocate de recurentă, se vor reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 319 din 7 iulie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2334 din 20 iulie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sentinţă al cărui dispozitiv a fost lămurit prin sentinţa nr. 486 din 17 noiembrie 2005 a aceleiaşi curţi de apel, s-a dispus obligarea B.I.E.R. E. SA şi a C.I.G.C.C.E. să emită o nouă hotărâre prin care să acorde recurentei-reclamante bonificaţia la dobândă pentru întreaga perioadă a contractului, aşa cum a fost prelungit prin actele adiţionale, respectiv pentru suma de 19.338.705.000 lei.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la 23 zile de la pronunţarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, C.I.G.C.C.E. a decis punerea în executare a sentinţei nr. 319/2005 a Curţii de Apel Craiova şi achitarea sumei după primirea fondurilor necesare de la Ministerul Finanţelor Publice, făcând demersuri în acest sens la ministerul respectiv.
Intimata din prezenta cauză avea calitatea de mandatar al statului şi în această calitate se impunea ca întâi să primească suma datorată de la bugetul de stat şi apoi să o achite recurentei.
Cum numai după rectificarea bugetară realizată printr-o ordonanţă de urgenţă a guvernului s-a putut aloca această sumă, s-a întârziat efectuarea plăţii cu cca două luni, astfel că intimata a fost în imposibilitate de a se încadra în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, nu se constată culpa intimatei în neexecutarea în termen legal a hotărârii pentru a se putea dispune obligarea ei la plata sumei pretinsă prin acţiunea de faţă.
Cum s-a menţionat mai sus, s-au făcut în termen util diligenţele necesare în vederea obţinerii sumei stabilită prin sentinţa nr. 315/2005 a Curţii de Apel Craiova, iar întârzierea în acordarea sumei respective nu s-a produs din vina intimatei.
Pentru considerentele arătate mai sus, urmează să se respingă recursul ca nefondat, în temeiul art. 299 şi art. 312 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (2), raportat la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SA Drobeta - Turnu Severin împotriva sentinţei nr. 42 din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 3678/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4008/2007. Contencios → |
|---|
